Repararea bunurilor vechi în detrimentul achiziționării unora noi este promovată de Comisia Europeană. În acest sens a fost chiar adoptată o propunere de norme comune care îi îndeamnă pe consumatori să facă alegeri mai chibzuite la capitolul cumpărături.
Comisia Europeană îndeamnă la alegeri chibzuite
Prin prisma normelor comune, cetățenii europeni sunt încurajați să nu mai cheltuie sume importante pentru a achiziționa bunurile stricate. De altfel, aceștia sunt îndrumați spre a le repara și a renunța la ideea înlocuirii lor. Ideologia are la bază Pactul verde european care are ca scop reducerea deșeurilor.
În acest sens, Comisia Europeană a transmis o informare publică. În cadrul acesteia se arată amploarea pe care „consumerismul” l-a avut în ultimele două decenii. Înainte de aceste vremuri, se arată în comunicat, oamenii trăiau după ideea de a recondiționa sau repara obiectele/bunurile de aproape orice natură. Motivul pentru care s-a ajuns în prezent în punctul în care cumpărăturile se fac aproape compulsiv, înlocuind rapid bunuri este lipsa stimulentelor, susțin reprezentanții CE.
Prin prisma îndemnului realizat de reprezentanții Comisiei Europene, cetățenii statelor membre vor putea avea acces mai ușor și ieftin la a-și repara bunurile. De altfel, prin acest demers se dorește și încurajarea agenților economici din sectorul reparațiilor.
Dincolo de aceste imbolduri, Comisia Europeană speră ca prin acest plan să încurajeze producătorii să se îndrepte spre afaceri mai sustenabile. De altfel, se așteaptă ca produsele lansate de acum încolo pe piață să fie mult mai calitative.
Prin prisma Pactului verde se dorește și ca produsele defecte sa die reparate înainte ca termenele de garanție să expire. De asemenea, chiar și atunci când garanția a expirat,consumatorii vor avea opțiuni accesibile de a-și repara bunurile mai ales atunci când uzura a cauzat defecțiunile.
Totuși, normele propuse de Comisia Europeană propun ca atunci când costurile reparației sunt mai mari decât ale înlocuirii produsului să nu fie încurajată prima opțiune.