În timpul războiului din Ucraina, Vladimir Putin a emis un decret care îi privește în mod direct pe cetățenii ruși. Anunțul a fost făcut pe data de 1 martie, seara, prin intermediul unui comunicat.
Vladimir Putin, situat în plin război cu Ucraina, a emis în seara de 1 martie un decret. Documentul emis îi vizează pe cetățenii ruși. Anunțul a fost făcut în prima noapte a lunii martie, de către liderul de la Kremlin.
Efectul decretului asupra cetățenilor ruși
Liderul rus a emis un decret prin care se interzice scoaterea din Rusia a sumelor mai mari de 10.000 dolari. Decretul pe care Vladimir Putin l-a emis a intrat în vigoare pe data de 2 martie al anului 2022. Prin acest act oficial, președintele rus a impus o limită asupra valutei cu care se poate ieși din țară, în timpul războiului dintre Rusia și Ucraina.
În aceeași seară în care s-a emis decretul, trupele militare rusești au pătruns în orașul Herson, situat în estul Ucrainei. Vadin Danisenko, consilierul ministrului de interne ucrainean, a precizat că armata ucraineană deține controlul asupra clădirii administrației municipale a orașului.
În ce condiții va înceta războiul din Ucraina
Liderul rus a precizat că războiul va înceta abia atunci când Ucraina va recunoaște regiunile separatiste din estul țării. Totodată, Ucraina trebuie să recunoască și suveranitatea Rusiei asupra Crimeei. În cele din urmă, abia în aceste circumstanțe se va opri războiul dintre țara vecină României și Rusia.
Până atunci, președintele Rusiei, Vladimir Putin, nu va înceta prea curând bombardamentelor asupra Ucrainei. Zi de zi au loc tot mai multe atacuri. Mii de persoane printre care și soldați își pierd viața, iar altele sunt grav rănite sau au rămas pe drumuri din cauza exploziilor. Tot mai mulți cetățeni ucraineni încearcă să se refugieze în țările vecine, care fac parte din alianța N.A.T.O. Peste 100.000 de refugiați au intrat pe teritoriul României, iar 18.000 dintre aceștia sunt copii.