Angajaţii Serviciului Securităţii de Stat (SGB) din Abhazia, o regiune separatistă prorusă din Georgia, au reţinut un cetăţean român acuzat că ar fi trebuit să filmeze instalaţii militare folosind o dronă. SGB susține că acesta ar fi acționat la indicațiile serviciilor speciale ucrainene. Anunțul a fost făcut public vineri, printr-un comunicat de presă al SGB din Abhazia, și a fost preluat de news.ro. Totodată, o înregistrare video cu persoana reținută a fost publicată pe site-ul oficial al SGB.
Potrivit informațiilor furnizate, cetățeanul român se numește David Cherci Adrian. El ar fi intrat inițial pe teritoriul Abhaziei cu o viză în scop turistic. După ce a ajuns la Suhumi, ar fi luat legătura cu angajați ai Direcţiei Principale de Informaţii a armatei din Ucraina (GUR). Conform spuselor autorităților abhaziene, aceștia l-ar fi „obligat” să filmeze anumite instalaţii militare pentru a-i asigura ulterior plecarea în siguranță din Abhazia.
În imaginile difuzate de SGB, tânărul reținut este prezentat coborând dintr-o dubă și fiind condus de agenți într-un birou pentru interogare. În timpul interogatoriului, el face o depoziţie în limba engleză, iar declaraţiile sale sunt traduse în limba rusă pe înregistrare. „În cadrul măsurilor operative de contracarare a serviciilor de informaţii străine care acţionează în detrimentul securităţii Republicii Abhazia, angajaţii SGB au prevenit şi reprimat o tentativă de atragere a cetăţeanului român David Cherci Adrian pentru a culege informaţii despre instalaţiile militare de pe teritoriul Abhaziei”, se menționează în comunicatul SGB.
Tot potrivit detaliilor furnizate de agenția oficială rusă TASS, tânărul a declarat că a fost obligat de ofiţerii GUR să filmeze instalaţii militare pentru a-și asigura plecarea din regiune. În plus, ofițerii SGB au anunţat confiscarea tuturor mijloacelor tehnice de la locul unde acesta era cazat temporar în Abhazia, iar ancheta este în desfăşurare.