Reclamă

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că există o serie de modificări pe care Guvernul României le ia în calcul în legătură cu certificatul verde. Aceste modificări ar putea fi implementate în perioada următoare.

1. Certificatul verde se schimbă

Conform deputatului PSD, există o variantă tehnică privind certificatul digital COVID la nivelul Institutului Național de Sănătate Publică. El a precizat că decizia e de natură politică.

Totodată, ministrul a mai subliniat faptul că această variantă urmează să fie dezbătută în cadrul coaliţiei, urmând să fie luată o decizie politică. În același timp, Rafila a subliniat faptul că documentul ar trebui să devină operaţional înainte să existe „o creştere abruptă a numărului de cazuri”.

„Nu pot să vă dau un orizont de timp, pentru că noi am propus. Acum, decizia e de natură politică, ea trebuie votată în Parlamentul României. În mod normal, ar trebui ca acest document să fie operaţional înainte de o creştere abruptă a numărului de cazuri”, a spus el.

2. Ce spune Rafila despre Omicron

Alexandru Rafila a vorbit și despre varianta Omicron a coronavirusului. El a explicat că măsurile adoptate vizează „frânarea” acestei noi variante, nu „întârzierea” răspândirii ei. Social-democratul spune că vor exista infectări cu transmitere în comunitate, însă este important când se va întâmpla acest lucru. De asemenea, este importantă gravitatea bolilor.

De exemplu, explică acesta, la populația tânără activă, formele de boală sunt ușoare, marea lor majoritate. Medicul spune că îmbolnăvirea afectează și persoane vaccinate, pentru că din cei infectați aproape toți au fost vaccinați. Dar evoluția clinică a fost fost bună în cazul acestora.

Totodată, Alexandru Rafila a amintit și de punctul de vedere al OMS care prevede faptul că vaccinarea nu este suficientă în combaterea pandemiei. Instituția a mai precizat că sunt necesare şi alte măsuri pentru a încetini transmiterea SARS-CoV-2.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro