Reclamă

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut aliaţilor săi un mare număr de avioane de luptă occidentale pentru a contracara invazia lansată în februarie 2022 de Rusia, relatează miercuri dpa, potrivit Agerpres.

În cadrul unui discurs susţinut marţi la Fundaţia Ronald Reagan din Washington, Zelenski a declarat că Ucraina speră să primească primele aeronave F-16 în cursul acestei veri, dar are nevoie de cel puţin 128. „Știți, noi tot aşteptăm. Așa cum mama mă aştepta mereu să vin când se termina școala și eu găseam mereu un motiv să întârzii. E acelaşi lucru, doar că mult mai serios”, a spus Zelenski, potrivit media ucrainene.

Cu aprobarea Statelor Unite ca producător, Olanda şi Danemarca intenţionează să furnizeze Ucrainei avioane F-16. Piloţi şi mecanici ucraineni sunt instruiţi de câteva luni pentru folosirea acestor aeronave, care nu au ajuns însă deocamdată în Ucraina. Principalul scop urmărit cu aceste avioane este de a împiedica aviaţia rusă să bombardeze nestingherită.

„Se discută mereu doar de 10 sau 20 de avioane”, a afirmat Zelenski la Washington. „Chiar dacă ar fi 50, nu înseamnă nimic. Ei (ruşii) au 300. Atât timp cât nu vom avea 128 de aeronave, nu vom putea concura cu ei în aer”, a subliniat preşedintele ucrainean.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro