Reclamă

Ministrul interimar al Mediului, Tanczos Barna, a anunțat vineri că instituția pe care o conduce pregătește o serie de măsuri, printre care și interzicerea instalării centralelor termice proprii în blocurile care se construiesc acum sau care se vor construi în viitor. Conform oficialului, aceste locuințe vor trebui să aibă centrală comună sau să fie conectate la rețelele e încălzire ale orașelor.

Într-o postare pe Facebook, vineri, Tanczos Barna scrie că „atât ministerul, cât și UAT-urile și cetățenii trebuie să facă eforturi pentru un aer mai curat”.

Tanczos Barna vrea să scape de centralele de apartament

„Odată cu venirea frigului, poluarea aerului ne pune în pericol sănătatea din ce în ce mai mult, pentru că în urma încălzirii locuințelor și în urma traficului substanțele nocive rămân blocați în straturile de aer în apropierea suprafeței, mai ales dacă vremea este liniștită, rece și uscată.

 Campania #VinereaVerde atrage atenția asupra faptului că optând de cât mai multe ori pentru transportul în comun, putem reduce poluarea care provine din trafic, iar pentru încălzirea verde a locuințelor trebuie să găsim soluții de lungă durată”, a scris el.

Ce se va întâmpla cu blocurile noi

Astfel, a anunțat ministrul, la minister se pregătește un set de măsuri prin care proprietarii blocurilor să nu mai aibă voie să își pună centrale la bloc. Blocurile trebuie să aibă centrală comună sau să fie conectate la rețelele de încălzire ale orașelor care „trebuie să fie modernizate pe baza unui plan de acțiune”.

Doar în acest mod, spune oficialul din Guvern, se pot reduce semnificativ emisiile clădirilor.

Rețeaua de termoficare a Bucureștiului, la pământ

Totuși, deși este o măsură bună pentru mediul înconjurător, reamintim că bucureștenii, mai ales, se confruntă cu probleme mari legate de apa caldă și de căldură. Rețeaua de termoficare nu a fost schimbată de 30 de ani, iar în multe locuințe oamenii mor de frig în case.

Aceștia se încălzesc cu mijloace proprii de încălzire, cum ar fi calorifere electrice sau aeroterme, însă cu toate acestea, prețul la căldură este enorm, deși oamenii nu au căldură. Din acest motiv, multe persoane consideră că este complicat ca centralele termice să fie interzise, cel puțin până nu se găsește o soluție legată de termoficare.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro