Reclamă

Penitenciarului Gherla a avut parte de un mic incendiu după ce un deținut a dat foc celulei în care se afla. Acesta a reuși să incendieze celula cu niște pături și câteva haine pe care deținutul le avea în celulă, cărora le-a dat foc cu ajutorul unei brichete. Din fericire personalul penitenciarului s-a sesizat la timp, dezastrul fiind evitat.

În acest moment autoritățile fac cercetări cu privire la prezența brichetei în celula deținutului.

„Incidentul a fost descoperit cu operativitate de către polițiștii de penitenciare aflați în serviciu și nu s-au înregistrat alte pagube materiale sau vătămarea deținutului. Conform procedurilor, deținutul a fost supus unui control medical, în urma căruia s-a constat că starea sa de sănătate este corespunzătoare .La nivel unității s-a demarat procedura de analiză a incidentului și urmează a se lua măsurile legale care se impun”, au transmis reprezentanții penitenciarului.

În anul 2019 același deținut a încercat să evadeze după ce a scobit zidul celulei, dar nici atunci nu a reușit să ducă planul la bun sfârșit, oamenii legii depistând la timp ceea ce făcea bărbatul.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro