Celia mai are cinci săptămâni până când va ajunge să își țină fetița în brațe. Chiar dacă este la al doilea copil, emoțiile sunt la cote maxime. Artista se simte mai pregătită ca niciodată să o aducă pe lume pe micuța ei și a stabilt cu atenție fiecare detaliu. Inclusiv numele cele mici.

Anu 2022 va fi un an al provocărilor pentru Celia. Vedeta va deveni mămică pentru a doua oară, iar de data asta, va aduce pe lume o fetiță. Viitoarea mămică este pe ultima sută de metri cu sarcina, așa că nerăbdarea este din ce în ce mai mare. Artista a recunoscut că acum nu mai este îngrijorată că nu se va descurca, mai ales că experiența primului copil își va spune cuvântul.

Celia a avut de două ori Covid

Celia nu a avut parte de o sarcina ușoară. Pe lângă problemele care vin, inevitabil, la pachet cu această etapă, recent, artista a trăit sperietura vieții ei. Imediat după Revelion, vedeta a fost infectată cu varianta Omicron și a început să își facă fel de fel de scenarii. Totul a fost mult mai dificil pentru ea, mai ales că sarcina a împiedicat-o să urmeze tratamente puternice.

Acum, singura grijă a Celiei este să o aducă pe lume pe fetița ei în maximă siguranță. Vedeta își face griji că s-ar putea ca acea perioadă să aibă consecințe asupra celei mici, dar speră că totul va fi bine. Celia împreună cu medicul care i-a monitorizat sarcina au decis că va naște prin cezariană, așa că nu i-a mai rămas decât să numere zilele până când va veni pe lume Clara Maria.

„Voi avea o fetiță într-o lună și trei zile. Voi naște prin cezariană și o va chema Clara Maria. Cred că mă voi descurca mai bine cu ea în brațe decât cu ea în burtică. Am insomnii și dureri de oase. Mă trezesc noaptea din oră în oră. Mie mi-a fost teamă să nu nasc cu Covid”, a declarat vedeta, la PRO TV.