Reclamă
Reclamă

După ce a fost diagnosticată pozitiv Covid de două ori, artista trece din nou prin momente grele, de suferință. Solista se teme să nu fie nevoită să nască înainte de termen.

Problemele nu o mai ocolesc pe Celia

Celia este însărcinată pentru a doua oară. Aceasta urmează să aducă pe lume o fetiță. Lucrurile nu sunt roz, așa cum și-ar dori orice mămică, înainte de naștere. De când a intrat în ultimul trimestru de sarcină, Celia s-a confruntat cu serioase probleme în ceea ce privește pe micuța pe care o poartă în pântece. Complicațiile care au apărut i-au cauzat dureri îngrozitoare, greu de suportat. Problemele s-au remediat, deoarece a urmat un tratament la care a răspuns excelent. Există toate șansele ca fetița să vină pe lume mai devreme. Cu toate acestea, Celia speră din tot sufletul să poată ducă sarcina la final.

„Au fost nişte probleme care mi-au dat nişte dureri îngrozitoare. A trebuit să fac o intervenţie aproape pe viu. Sarcina pune presiune pe inimă, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, totul o să fie bine. Răspund foarte bine la tratament şi nu e doza atât de mare încât să-mi fie teamă, plus că am început tratamentul doar din al treilea trimestru. Se poate întâmpla să nasc mai devreme, dar eu cred că, cu starea mea de spirit şi cu Dumnezeu aproape, voi merge până la final, că mai sunt cinci săptămâni. Sper ca aceste probleme să pot să le remediez după, să nu fie ceva pe care să-l port o viaţă întreagă”, a declarat Celia la un post de televiziune.

Ciao.ro

Celia, diagnosticată cu Covid în luna a opta de sarcină

Artista și-a dorit să meargă de Revelion la mama sa. Înainte de a merge la Deva, a decis să-și facă un test de detectare Covid, pentru liniștea sa sufletească. Din păcate, rezultatul testului a fost pozitiv. S-a panicat foarte tare, deoarece, fiind însărcinată în opt luni, nu putea urma niciun tratament medicamentos.

Reclamă

„Am fost pe la Revelion și trebuia să mă duc la mami, iar eu pe mami era s-o pierd din cauza Covidului, anul trecut, când am avut toată familia… Am văzut că-mi curge un pic nasul. N-am avut niciun fel de simptom, nicio durere, absolut nimic. Trebuia să mă duc la mami ca să meargă Angelo la ziua unui băiețel, acolo, la Deva. Și zic «hai să-mi fac un test», am unele foarte bune…Dumnezeule, din prima când l-am făcut, două linii atât de clare… Iar aia roșie… Era așa de închisă, spre vișiniu. Mi-am zis: «Ce mă fac?» Un pic, dar un pic m-am panicat! Dar am avut un feeling, așa, că o să treacă repede. Dar, totuși, mă gândeam: «Sunt însărcinată, n-am voie să fac niciun tratament», aici îmi era stresul”, a declarat în exclusivitate Celia pentru Cancan.ro.

Reclamă
Share.

24 de ani, absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. Conectată în permanență la tot ce se întâmplă în mass-media, a dat dovadă de pasiune, perseverență și muncă, pregătind buletine informative de actualitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro