Luna decembrie este una destul de aglomerată.

Începe goana după cadouri, se fac planuri pentru sărbători, iar agitația este mare. Trei dintre semele zodiacale sunt luate pe nepregătite și se trezesc în impas. Turii, Fecioarele și Capricornii nu vor avea un decembrie prea ușor. Trebuie să se dezmeticească și să tragă puțin pentru a ajunge pe linia de plutire.

Taurii au probleme financiare

Taurii au omis că urmează una dintre lunile din an în care sunt cele mai multe cheltuieli și au fost mână spartă. În ultimul timp le-a plăcut să se răsfețe, să fie risipitori și acum s-au trezit fără prea multe fonduri. Încă nu au ajuns la fundul sacului, însă nici mult nu mai au. Nativii au pierdut din vedere că trebuie să cumpere cadouri și să plătească distracția de Revelion, iar acum nu știu cum să scoată cămașa.

Este momentul să înceapă să facă economii și să fie inventivi. Bugetul pentru cadourile de Crăciun îl pot limita și se pot îndrepta spre daruri cu valoare sentimentală, făcute chiar de ei. Însă, chiar și așa este posibil să fie nevoiți să se împrumute.

 Cele trei zodii pe care luna decembrie îi prinde nepregătiți. Nativii trebuie să fie atenți și să recalculeze traseul
Social media

Fecioarele riscă să fie singure de sărbători

În ultima perioadă nativii au fost extrem de irascibili. S-au transformat într-un arici nervos cu mulți țepi și nimeni nu s-a mai putut apropia de ei. Au îndepărta pe toată lumea, iar în unele cazuri chiar au sărit calul. Așa că dacă nu își schimbă comportamentul este foarte posibil să ajungă singuri de sărbători.

Fecioarele au nevoie de o reconfigurare de traseu și nu le-ar strica să pregătească și niște scuze. Trebuie să îi împace pe cei dragi și o să fie nevoie de un efort considerabil pentru asta. Totul depinde de ei și de cât de plăcuți reușesc să se facă.

Capricornii se suprasolicită

În cazul Capricornilor luna decembrie o să fie una de foc. Au fost cam leneși și au lăsat totul pe ultima sută de metri. La job au tot amânat sarcinile pe care le-au avut de făcut, iar acum trebuie să rezolve totul rapid și timpul nu este în favoarea lor. Volumul de muncă o să fie unul mare și le va consuma toată energia.

Dacă asta nu era suficient, Capricornii vor avea de rezolvat și mai multe probleme în familie. Un conflict se va isca, iar ei o să fie mediatorii. Tensiunile le vor resimțit din plin și îi vor încărca. Pe lângă toate astea nativii trebuie să se ocupe și de ei. Riscă să se suprasolicite, iar finalul de lună îi va găsi fără puteri.