Luna iulie este la doi pași distanță, iar fiecare lună nouă vine cu încărcătura sa energică, fie pozitivă, fie negativă. În luna lui cuptor, cinci dintre semnele zodiacale ale horoscopului sunt „favorizate” de astre. Află dacă faci parte dintre cei cu care astrele sunt generoase.
Taurul (20 aprilie – 20 mai)
Mercur intră în semnul tău zodiacal, aducându-ți darul cuvintelor. Mercur guvernează modul în care gândești și cum comunici cu cei din jurul tău. Prin urmare, vei putea să-ți exprimi mult mai ușor gândurile, iar acest lucru îți va aduce o serie de beneficii.
Nu numai că veți putea găsi cuvintele de care aveți nevoie pentru a descrie un plan sau un vis, dar și alții vor fi în același sentiment cu tine, astfel încât vor putea înțelege mai bine ceea ce doriți să le împărtășiți. Se întrevăd multe șanse la orizont și bine ar fi să profitați de ele.
Leu (23 iulie – 22 august)
Luna iulie vă oferă oportunitatea unui nou început. Acesta este un moment perfect pentru a vă semăna intențiile în univers, astfel încât să puteți culege mai târziu recompensele și ceea ce vă doriți de la viață. Asigură-te că, crezi cu sinceritate în capacitatea ta de a crea ceea ce îți dorești, astfel încât să nu fii tentat să te autosabotezi.
Fecioară (23 august – 22 septembrie)
Toată luna iulie este un moment minunat pentru a face schimbările de care aveți nevoie, nu doar într-o relație, ci și în orice afacere, astfel încât să puteți crea spațiu pentru o abundență financiară mai mare în viitor. Astrele vor fi generoase cu tine, prin urmare încearcă să profiți de această perioadă benefică și plină de oportunități.
Vărsător (20 ianuarie -19 februarie)
Luna iulie îți oferă un sentiment de siguranță; nu perfecțiunea, ci liniște sufletească și o dispoziție ușoară. Așteptați-vă să primești vești minunate pe 19 iulie. Veți scăpa de o piatră pe care o ai pe inimă la acea dată. În același timp, în această lună vei reuși să te eliberezi de lanțurile în care simți că ești și vei găsi în tine resursele necesare pentru a putea evolua.