Reclamă

Câți dintre noi nu ne-am confruntat cu durerile de cap severe și stări de rău de multe ori inexplicabile? Ei, bine, atunci când starea de rău nu se ameliorează prin niciun medicament și nu îi este descoperită nicio cauză, primul gând este că am putea fi deochiați.

De deochi se sperie foarte multe persoane. Este o credință populară păstrată de zeci de ani de zile de locuitorii satelor și orașelor. Partea bună este că există câteva leacuri împotriva și pentru tratarea deochiului, obiceiul cel mai răspândit din lume.

Iată care sunt cele mai răsândite superstiții despre deochi

Oamenii care deoache sunt considerați că au ochi răi. Gândul pe care îl are despre tine poate fi atât de puternic încât ajungi să fii afectat.

Despre oamenii cu ochii albaștri se spune că au cei mai răi ochi. De omul cu ochii verzi să te ferești, încât te va deochea.

De asemenea, se spune că dacă îți curge sânge din nas, ești deocheat de o persoană care te îndrăgește extrem de mult.

colaj substantial

Teama de deochi, răspândită la nivel mondial

În timp ce fiecare popor are credințe, valori, tradiții și obiceiuri diferite, deochiul este cel mai răspândit.

„Dintre toate credinţele noastre străvechi, privitoare la cauzele bolilor, aceea pe care o găsim nu numai la toate popoarele din Europa. Ci şi la întreaga omenire de pe faţa pământului e credinţa de deochi.

pixabay

Pe când celelalte credinţe şi surperstiţii sunt împărtăşite numai de masele inculte şi de populaţiile sălbatice sau semicivilizate, acelea privitoare la deochi au prins rădăcini adânci până şi în sufletul acelora pe care cultura ar fi trebuit să-i facă mai sceptici şi nu atât de lesne încrezători ca poporul de rând.

Aceasta se explică prin faptul că efectele aşa-numitului „deochi” s-au arătat, în unele cazuri, aşa de uimitoare, încât au pus pe gânduri şi pe cei mai luminaţi, zdruncinîndu-le neîncrederea şi scepticismul”, a explicat I-Aurel Candrea în volumul „Folclorul medical român comparat”, apărut în 1999 la Editura Polirom


Reclamă

Share.

22 de ani, studentă în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele comunicării la „Universitatea din București”. „Bobocel” în presă, la început de drum, dar cu o desagă de determinare în spate, vrea să crească în domeniul pe care îl iubește cel mai mult și pe care a ales să pășească încă din băncile școlii. Își dorește să devină un jurnalist profi, corect și își dezvolte creativitatea, pentru a realiza materiale autentice și calitative!

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro