Inchiziția spaniolă. În anul 1978 a avut loc o dezbatere constituțională, în urma căreia Spania este proclamată o țară indisolubilă, dar alcătuită din naționalități. Deși poporul rămâne suveran, regele va fi o persoană inviolabilă.

Un alt moment deosebit și important petrecut în istorie este reprezentat de războiul „[…] de succesiune din Spania, între 1702 și 1714, […] Inchiziția i-a urmărit pe cei care nu s-au raliat lui Filip al V-lea, edictul din 1706 ordonând chiar penitenților să-i denunțe pe preoții care ar fi spus în timpul confesiunii că Filip al V-lea nu este suveran legitim.”

Inchizița spaniolă. În timpul Inchiziției spaniole, „setea de putere înfățișează o fastuoasă decandență a unei întregi lumi.”

Atunci când anii 1600 debutează, Inchiziția desfășura activități politice pe care toți cetățenii Spaniei le considerau firești, astfel încât regiunea „Medina del Campo” oferă sugestia ca Sfântul Oficiu să dispună de oportunitatea sugrumării exportului ilicit care era destinat monedelor, dar și persoanelor care băteau ilegau bani neautentici. Un alt înalt nume, „Sanchez de Moncada” , unul dintre măreții teoreticieni ai domeniului economic, recomandă ca odată cu anul 1619 Inchiziția să constituie instituția care „să recepționeze” acele cazuri în care contrabanda cu mărfuri era la cote ridicate. Argumentul era că aceasta este afacerea care trebuie să stea în slujba statului.

Inchiziția spaniolă schimbă tragic în anul 1789. Este decăzută, nemaiavând capacitatea să mențină relații bazate pe încredere cu autoritatea monarhică. Se va dezlănțui Revoluția Franceză, iar ordinea de natură politică din Spania este, astfel, periclitată. Din cauza faptului că peste graniță va traversa propaganda de tip revoluționar, Carol al patrulea, de fapt, monarhia acestuia, fiind, de-a dreptul, înfricoșată, va putea regăsi valorile Inchiziției.

În același an, sunt înglobate câteva lucrări interzise. Exista, desigur, și o ordonanță regală care în anul 1792 a decis alegerea unor controlori (doi) în fiecare oraș unde se găsește câte o administrație de tip vamal. Destinația acestor controlori erau cărțile. Unul dintre aceștia trebuia să îndeplinească funcția de funcționar regal, iar al doilea funcția de comisar al instituției în jurul căreia se concentrează întreaga lucrare, Inchiziția.