Reclamă

Atât credincioșii ortodocși cât și catolicii sărbătoresc astăzi, 15 august, Adormirea Maicii Domnului. Este una dintre cele mai importante zile din calendar. Astfel, românii sunt foarte atenți la cum trece această zi și își fac timp pentru a le trimite celor dragi cele mai frumoase urări. 

Dacă ai în jurul tău persoane care își sărbătoresc ziua de nume, nu ezita să le trimiți un mesaj frumos. Cu siguranță vor aprecia faptul că te-ai gândit la ei și le vei face ziua mult mai frumoasă. Noi îți punem la dispoziție câteva dintre cele mai frumoase urări pe care le poți face.

Trimite aceste urări persoanelor care își sărbătoresc ziua numelui, cu ocazia Adormirii Maicii Domnului

„Dumnezeu mi-a dat familia, Sfânta Maria, al cărui nume îl porţi mi te-a dăruit, pentru a mă bucura de o astfel de o căsnicie. La mulți ani, draga mea!”

„Mă bucur că ai apărut în viaţa mea, că am şi voi avea bucuria de a trăi şi simţi o iubire adevărată! Să îţi fie viaţa binecuvântare şi bucurie întocmai ca numele sfânt pe care îl porţi!”

 „Tot ce-ți dorești, tot ce-ți lipsește, un mesaj de La Mulți Ani de la cel ce te iubește!”

„Astăzi e ziua numelui tău, un nume simplu și frumos, la fel de pur și gingaș ca tine. Îți doresc numai bine și să ai parte de toata fericirea din lume!”

arhivă

„O prietenie sinceră înseamnă întotdeauna o legătură între oamenii cu aceleaşi principii, aceleaşi idealuri, aceleaşi bucurii, aceleaşi lacrimi. O prietenie sinceră este o binecuvântare pentru fiecare din noi, iar prietenia mea cu tine, este o prietenie sinceră, ca un talisman aducător de noroc.” La mulți ani!”

„La mulți ani, Maria! Îngerii să-ți călăuzească pașii si Sfânta Fecioară să-ți lumineze drumul în viață!”

,,Fie ca Sfânta Maria sa decoreze fiecare raza de soare care ajunge la tine cu succes, fericire și prosperitate. La mulți ani!”

„Îţi urez să ai o zi a numelui la fel de colorată precum aripile unui fluture, la fel de fericită precum cântecul privighetoarei şi la fel de frumoasă precum o grădină plină cu flori.”
O zi frumoasă este ziua numelui tău! Sa te bucuri de viată, de zâmbete, de tot ce e frumos. La mulți ani!”

„Fie ca din aceasta zi sfântă, în drumul lin al vieții tale sa răsară mereu cate-o raza de soare care să-ți aducă fericire și bucurie. La mulți ani de Sfântă Maria!”

„Cu ocazia sărbătoririi numelui, primiţi un călduros “La mulţi ani”, multă sănătate, multe realizări şi tot ce vă doriţi lângă cei dragi. La mulţi ani!”

„De ziua numelui tău, îţi doresc tot binele din lume, noroc, fericire și sănătate şi să ţi se îndeplinească toate dorinţele. La mulţi ani, Maria!”


Reclamă

Share.

22 de ani, studentă în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele comunicării la „Universitatea din București”. „Bobocel” în presă, la început de drum, dar cu o desagă de determinare în spate, vrea să crească în domeniul pe care îl iubește cel mai mult și pe care a ales să pășească încă din băncile școlii. Își dorește să devină un jurnalist profi, corect și își dezvolte creativitatea, pentru a realiza materiale autentice și calitative!

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro