Călătoria cu avionul poate fi de multe ori una stresantă. Nu este deloc atât de simplu precum la alte mijloace de transport, mai ales că trebuie avută grijă la obiectele care sunt transportate. Însă, de multe ori, românii s-au făcut că uită regulile și au pus în bagaje lucruri care i-au lăsat cu gura căscată pe cei de la securitate.
În fiecare zi, mii de persoane tranzitează Aeroportul Otopeni din Capitală și, deși poate că unele dintre ele nu sunt la prima călătorie cu avionul, tot se întâmplă să mai facă unele gafe. Iar cele mai multe dintre ele sunt chiar la porțile de securitate, acolo unde sunt verificate toare bagajele.
Angajații de la Aeroportul Otopeni nu au fost deloc scutiți de incidente neplăcute. De multe ori, aceștia au fost nevoiți să le explice pasagerilor de ce nu au voie cu anumite lucruri și de ce unele dintre ele rămân în custodia aeroportului. Însă, au existat și români mai inventivi care au reușit să treacă de control cu obiecte de-a dreptul uimitoare.
Regulile de pe Aeroportul Otopeni nu se aplică tuturor aeroporturilor din țară
O femeie a reușit să treacă prin controlul de securitate de la Aeroportul Otopeni o sticlă de 500 de mililitri de apă sființită. Dar, se pare că nu este singura care i-a uimit pe angajații aeroportului, căci o altă femeie a reușit să treacă cu un borcan de murături și unul cu dulceață, potrivit celor de la Boarding Pass.
Însă, aceste lucruri se întâmplau cu mult timp înainte ca securitatea să fie mult mai sporită. Acum, călătorilor le este interzis să treacă prin porțile de la security check recipiente cu o cantitate mai mare de 100 de mililitri care să se afle într-o pungă închisă ermetic.
Regula de securitate de la Aeroportul Otopeni cu privire la recipientele mai mari de 100 de mililitri nu se aplică la aeroporturile din Cluj și Timișoara.