A mai rămas puțin timp până de Ziua Internațională a Copilului celebrată an de an pe 1 iunie. Este unul dintre momentele anului în care cei mici pășesc într-o lume plină de culoare, joc și evenimente special create pentru ei. De la excursii la munte la sau la mare, spectacole sau întreceri, toate pot fi alese în funcție de preferințe. Copiii sunt responsabili cu distracția într-o astfel de zi, iar părinții în mod cert cu plata! Cele mai mari cereri pentru a sărbători această zi au fost înregistrate pentru Dino Parc Râșnov, Delfinariu, centre de echitație sau spectacole în aer liber.
Ziua Copilului – distracție pentru cei mici
Minivacanța de Rusalii și 1 Iunie pare că se prelungește pentru mulți dintre elevi. Astfel, micuții care se bucură încă de o astfel de sărbătoare au la dispoziție numeroase variante de a o petrece.
Începând de pe litoral, unde familiile cu copii sunt așteptate la malul mării cu spectacole, petreceri cu spumă, teatre în aer liber sau mini parcuri de distracție. Multe dintre hotelurile deschise deja au organizat un program special de petreceri pentru copii în perioada care urmează. De altfel, mulți dintre părinți aleg litoralul pentru Delfinariu sau Observatorul Astronomi. Totodată, rezervația de păsări din Constanța este o atracție uriașă pentru cei mici.
Familiile care aleg muntele, găsesc de asemenea numeroase variante de petrecere a timpului alături de cei mici. La Dino Parc Râșnov de exemplu, în acest weekend sunt așteptați peste 20.000 de turiști. Castelul Bran este de asemenea deschis doritorilor care vor să îl viziteze.
De asemenea în stațiuni, terasele și hotelurile se pregătesc pentru valul de turiști. Cei care optează pentru excursiile prin țară trebuie însă să țină cont de aglomerația din această perioadă.