Reclamă

Un individ a comis un atac cu un cuțit la o școală primară. Atacul s-a soldat cu cel puțin 39 de răniți, în principal elevi ai școlii.

Cel puțin 39 de răniți după un atac cu un cuțit

Potrivit primelor informații atacul a fost comis de un bărbat despre care se crede că ar fi lucrat ca gardian de securitate la școala respectivă. Din primele informații 37 de elevi și doi membri ai personalului se numără printre cei răniți, informează presa de stat.

Potrivit imaginilor postate pe rețelele de socializare, elevii școlii primare pot fi observați în timp în umplu o zonă de așteptare a spitalului în urma incidentului din orașul Wangfu, din regiunea sudică a Chinei. Atacul s-a produs astăzi în jurul orei locale 8:30.

Într-o declarație făcută de autoritățile locale, acestea au anunțat că trei persoane au suferit răni grave, inclusiv directorul, un paznic de securitate și un elev la Școala Elementară Centrală Wangfu. Detalii despre starea acestora nu au fost încă anunțate.

Între timp, copiii în stare de șoc au umplut un spital local după ce au fost răniți în atac. Mulți având bandaje însângerate. Într-o declarație guvernatorul din Wangfu a afirmat că suspectul Li Xiaomi, care are în jur de 50 de ani, a fost prins de poliție.

Opt ambulanțe au fost trimise pentru a ajuta operațiunea de salvare, a spus guvernul municipal. Un purtător de cuvânt al orașului a declarat presei locale:

„Credem că paznicul lucra la școală. „Încă investigăm și încă nu avem cifrele exacte ale numărului de răniți.”

Nu se cunoaște motivul  atacului

În acest moment Li este acuzat de înjunghierea elevilor și profesorilor primari ai școlii. Deocamdată nu se cunoaște motivul pentru care  suspectul a făcut un asemenea gest. Bărbatul a fost reținut. Iar o anchetă este în curs de desfășurare, informează presa de stat. Copiii răniți au fost trimiși  la Centrul de Sănătate Wangfu în timp ce medicii și asistentele s-au ocupat de îngrijirea și tratarea acestora.

Un bărbat rănit a fost văzut și el în apropiere școlii. Ambulanțele au făcut numeroase curse spre și dinspre spital, în timp ce părinții se înghesuiau la unitățile de îngrijire primară. Noul atac a readus aminte de alte atacuri mortale din școlile din China care au avut loc în trecut și care au determinat îmbunătățirea măsurilor de securitate.

Sursa: Metro.uk.com


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro