Reclamă

Netflix și-a obișnuit fanii mereu cu producții spectaculoase, care să-i țină cu ochii lipiți de micile ecrane. Ei bine, există și excepții de la această regulă nescrisă a streamingului. Una dintre aceste excepții a fost chiar un documentar pe care toți l-au așteptat cu sufletul la gură, dar care a dezamăgit profund.

Netflix este una dintre platformele de streaming care a câștigat cel mai mut teren la noi în țară. Nu este deloc ușor să păstrezi milioane de utilizatori fideli, dar se pare că gigantul a găsit cheia succesului. Și anume, lansarea constantă de filme noi. Însă, nu toate sunt pe placul celor de acasă și, de cele mai multe ori, notele vorbesc de la sine.

Anul acesta, Netflix paria pe un serial documentar menit să îi acapareze pe toți. Este vorba despre povestea Cleopatrei, narată de nimeni alta decât soția lui Will Smith, Jada. Producția a fost lansată în primăvara aceasta, mai exact, în luna mai. De atunci și până în prezent, „Cleopatra” nu a convins pe nimeni, iar nota 1 de pe IMDb nu mai lasă loc de interpretări.

Cel mai slab serial din istoria Netflix. Are 1 pe IMDb și toată lumea îl evită
Variety

Netflix a cam dat-o în bară

„Ca ultim faraon al Egiptului, Cleopatra luptă să-și protejeze tronul, familia și moștenirea în acest documentar dramatic, cu reconstituiri și interviuri cu experți” este descrierea menită să atragă privitorii.

Serialul documentar produs de Netflix este cel mai slab din istorie și nu doar atât. În Egipt, însuși trailerul a agitat apele și a creat o mulțime de controverse. Iar asta pentru că actrița care a interpretat-o pe Cleopatra a fost de culoare. Este pentru prima dată când aceasta este reprezentată așa, tocmai de aceea, autoritățile din Egipt s-au revoltat.

Netflix a fost dat în judecată pentru defăimare și pentru prezentarea distorsionată a faptelor și evenimentelor din Egipt. Fanii sunt de acord cu asta, având în vedere că au catalogat serialul ca fiind o pierdere de timp.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro