Anul aceasta, pe 9 noiembrie se împlinesc 10 ani de la moartea lui Iurie Darie.

Anca Pandrea susține că regretatul actor îi trimite semne din lumea de dincolo. Conexiunea dintre cei doi este la fel de puternică, deși nu mai sunt fizic împreună. Actrița a mărturisit cât de mult îi lipsește soțul său și că nu poate uita nici acum dorința pe care nu i-a putut-o îndeplini acestuia. 

Anca Pandrea: Dragostea mea a fost doar pentru Iura

Actrița simte că soțul este îi este alături mental și că este vegheată de acesta în permanență. Anca Pandrea a mărturisit că regretatul actor îi trimite semne din lumea de dincolo oriunde se află. Acest lucru nu o sperie, ci o bucură.

Văduva lui Iurie Darie are totuși un regret. Nu a putut să îi îndeplinească cea mai mare dorință a soțului ei: aceea de a aduce pe lume un copil. Anca Pandrea a mărturisit că iubirea pentru regretatul actor a fost necondiționată, iar acest lucru nu a reprezentat o barieră în calea fericirii.

„De fapt, a fost mai mult dorința lui Iura, aceea de a avea o fetiță cu actrița. Iura și-a dorit foarte mult să avem un copil, dar eu, după multe chiuretaje n-am mai reușit. Am făcut și tratament, dar nu am reușit.

Mă gândesc că dacă era un copil, dragostea amândurora ar fi fost pentru acel pui de om, dar dragostea mea a fost doar pentru Iura”, a mărturisit Anca Pandrea în cadrul emisiunii „Exclusiv VIP”.

Cel mai mare regret al Ancăi Pandrea, la 10 ani de la moartea lui Iurie Darie. Aceasta susține că primește semne din lumea de dincolo de la regretatul actor
Arhivă

Văduva lui Iurie Darie nici nu consideră locul în care își doarme somnul de veci actorul un mormânt. Actrița susține că simte conexiunea cu soțul său, deși nu îi este fizic alături.

„Nu este mormânt. E un pat mai rece pentru Iura. El este tot timpul cu noi. (…) Emoțiile vin din dragoste. Îmi tremură și mâinile numai când mă gândesc. Mă bucur că pot să mai merg și pot să mai vin pe la el”, a mai spus Anca Pandrea.