Unul dintre cei mai notorii criminali de război din istoria recentă, Protais Mpiranya, a fost găsit într-un cimitir dezafectat din afara orașului Harare, capitala statului african Zimbabwe.

Protais Mpiranya este suspectat că ar fi permis și, chiar, organizat Genocidul din Rwanda, săvârșit într-o perioadă de 100 de zile (7 aprilie – mijlocul lui iulie 1994) de către două miliții hutu, Interahamwe și Impuzamugambi, în urma revoltei populației hutu împotriva etniei tutsi. Atunci, au fost masacrați între 800.000 – 1 milion de etnici Tutsi și etnici Hutu moderați.

Protais Mpiranya, suspectat că ar fi responsabil cu moartea a sute de mii de oameni, ar fi murit în anul 2006

Se pare că Corpul lui Protais Mpiranya, fostul comandant al gărzii prezidențiale din Rwanda condamnat pentru genocid, zace îngropat sub o lespede de piatră inscripționată cu un alt nume, de aproape 20 de ani.

Identificarea mormântului lui Mpiranya de către investigatorii ONU a fost posibilă cu ajutorul unei dovezi cruciale obținută dintr-un calculator confiscat: un desen de mână al pietrei de mormânt a lui Mpiranya.

Corpul său a fost deshumat luna trecută la cererea investigatorilor ONU, iar identitatea lui Mpiranya a fost confirmată marți în urma unei analize ADN.

Cel mai căutat criminal din lume a fost găsit! Se spune că ar responsabil cu moartea a sute de mii de oameni
Captură the guardian

Bărbatul acuzat că a organizat măcelul în urma căruia au fost omorâți mii de ruandezi și că a permis uciderea a și mai multor persoane, a murit în Harare în luna octombrie a anului 2006 în urma unui atac de cord provocat de tuberculoză, la vârsta de 50 de ani, informează the guardian.

În mai 2020, Mpiranya a devenit ultimul fugar important dintre cele 93 de persoane condamnate de TPIR și, totodată, cel mai căutat criminal de război din lume.

Viața și moartea lui Mpiranya, învăluite în mister

Atât moartea cât și viața principalului responsabil al genocidului din Rwanda sunt învăluite în mister și ținute în secret de familia și susținătorii lui.

Mpiranya a trăit în Zimbabwe timp de patru ani sub un pseudonim, în ciuda asigurărilor autorităților care au negat mereu prezența pe teritoriul țării.

Invetigatorii care i-a urmărit pașii au aflat că Mpiranya a intrat în țară cu un avion al armatei din Zimbabwe și a rămas în contact cu oficiali zimbabwieni pe timpul șederii sale.

Regimul președintelui din această țară, Robert Mugabe, îl considera pe Mpiranya un aliat valoros, în special, pentru rolul său din timpul celui de-al doilea război din Congo (1998-2003).

Cel mai căutat criminal din lume a fost găsit! Se spune că ar responsabil cu moartea a sute de mii de oameni
ahivă

Fugarul Mpiranya a rămas liber și în viață până după închiderea Tribunalului Penal Internațional pentru Rwanda (TPIR), fondat în 1994 pentru a trage la răspundere persoanele care au comis genocidul soldat cu 800.000 de morți din rândul populației tutsi și etnici hutu moderați.

Tribunalul internațional l-a inculpat pentru opt capete de acuzare, inclusiv pentru genocid și crime împotriva umanității, dar Mpiranya a fost de negăsit și nu a putut fi judecat.