Reclamă

Cei trei ucraineni care au trecut granița în România prin Munții Maramureșului, în condiții meteo extreme, și care au cerut ajutorul autorităților nu au fost găsiți. Aceștia nu au ținut cont de indicațiile date de salvatorii montani, a transmis Agerpres.

„Salvatorii montani au ajuns (în noaptea de marți spre miercuri) la primele coordonate (transmise de ucraineni) și nu au găsit pe nimeni. Nici acolo și nici pe traseul recomandat și transmis către ucraineni. Ucrainenii au ales să facă altfel decât li s-a transmis, neținând cont de indicațiile noastre, chiar dacă li s-a repetat că orice altă alegere poate fi fatală pentru ei”, a declarat miercuri directorul Serviciului Public Județean (SPJ) Salvamont Maramureș, Dan Benga.

Acesta a adăugat că operațiunea de salvare și extragere din munte a fost oprită. „După mai bine de 12 ore de la primirea apelului de urgență și de scotocit zona în care trebuiau să fie și din cauza faptului că ucrainenii nu au fost găsiți, nu au comunicat cu echipele de salvare absolut nimic din intențiile lor și nu au respectat nicio indicație, salvatorii montani au fost nevoiți să suspende acțiunea de căutare și salvare. În acest moment, se întorc la baza muntelui”, a arătat Dan Benga.

Directorul Salvamont a subliniat că, în cazul în care cei trei ucraineni vor relua apelul, o altă echipă de salvare ar urma să urce pe munte. „În cazul în care cei trei ucraineni vor reveni sau vor oferi amănunte privind noua locație în munte sau vor transmite eventuale noi coordonate și se va putea lua legătura cu ei, o altă echipă de salvare va urca sus în munte pentru a-i recupera”, a declarat Benga.

Condițiile meteo din Munții Maramureșului sunt severe și în continuă schimbare. Temperatura este de minus 11 grade Celsius, vântul bate cu până la 80 km/h, iar în golul alpin se formează crustă de gheață, în timp ce stratul de zăpadă depășește 1 metru și jumătate în unele locuri.

„În cazul în care condițiile meteo vor fi ok și se pare că sunt șanse mari în această dimineață, vom face survol cu elicopterul pentru a încerca să dăm de ei, asta în cazul în care nu ni se raportează de la Poliția de Frontieră că au reușit să coboare ei, cumva, la baza muntelui. (…) Dacă au ales azi noapte și au coborât pe râul Criva în jos în loc să urce așa cum le-am spus, dându-le coordonatele la care să ajungă și să fie în siguranță, atunci au șanse extrem de mici să scape cu viață”, a subliniat Dan Benga.

Marți seara, cei trei cetățeni ucraineni care au trecut granița în România prin una dintre cele mai riscante zone din Munții Maramureșului au solicitat ajutorul prin numărul unic 112. O echipă mixtă formată din salvamontiști și polițiști de frontieră a plecat în căutarea lor.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro