Cea mai veche perlă din lume a fost descoperită la Adu Dhabi.

Perla are 8000 de ani și a fost găsită pe insula Marawah, în timpul unor săpături care au scos la iveală cea mai veche arhitectură din Emiratele Arabe.

Această descoperire atestă faptul că perlele erau folosite în acea regiune încă din perioada neoliticului.

Experții au declarat că perla datează încă din 5800-5600 î.Hr și că era folosită în comerț cu Mesopotamia pentru ceramică și alte bunuri.

Săpăturile de pe insula Marawah s-au bazat pe numeroase structuri de piatră prăbușite care au scos la iveală ceramică, mărgele din piatră și vârfuri de săgeți.

„Perla Abu Dhabi”, așa cum a fost denumită, va fi o parte importantă a expoziției care va avea loc pe 30 octombrie la galeria Louvre din Abu Dhabi.