Una dintre cele mai mari dorințe ale oamenilor încă de când sunt adolescenți este să reușească să ia permisul de conducere.

Pentru unii necesitate iar pentru alți un lux, indiferent de context, permisul de conducere este necesar. Cei care au trecut deja prin această experiență au ajuns la concluzia că emoțiile din acea zi sunt, de-a dreptul, incomparabile. 

Ei bine, pentru a scăpa de emoții și gândurile negative, există rugăciunea Sfântului Anton. Acesta are grijă ca tu să ai suficient curaj în forțele proprii și te va ajuta să depășești mai ușor teama de dinaintea examenului de conducere. Rostește-o atunci când ai ore de conducere și neapărat înaintea examenului de conducere.

Rugăciunea Sfântului Anton te ajută să iei mai repede examenul de șoferi

Sfinte Antoane, tu ai căutat cu mare sârguinţă adevărul. Și ai ştiut să uneşti credinţa cu ştiinţa. Tu ai dobândit înţelepciunea prin muncă şi rugăciune. Din smerenie ţi-ai ascuns priceperea. Însă Dumnezeu te-a făcut cunoscut, pentru ca să fii lumină şi altora.

Îndemnat de exemplul tău vreau şi eu să progresez în viaţa creştină şi în ştiinţă. Mă adresez ţie, mai ales cu ocazia examenului pe care trebuie să îl dau.

M-am pregătit conştiincios, dar mă tem ca nu cumva emoţia sau neatenţia să lipsească munca mea de roadele cuvenite. Luminează-mi mintea, întăreşte-mi memoria şi dă-mi priceperea necesară. Ca să răspund corect şi cuviincios, spre edificarea examinatorilor mei.

pixabay

Fereşte-i de orice răutate omenească. Pentru ca să ţină cont de capacitatea mea şi de munca depusă, şi să nu fie influenţaţi de alte considerente.

Ajută-mă să trec cu bine această probă, care va fi un pas înainte pe drumul vieţii mele şi o răsplată meritată pentru truda şi grija părinţilor mei.

Ajută-mă să adâncesc cunoştinţele mele, ca ele să nu se oprească la suprafaţă, ci să ajungă la izvorul înţelepciunii şi al ştiinţei care este Dumnezeu. Amin.