Reclamă

A treia zi de Paște se mai numește și Marțea Albă. Această zi face parte din Săptămâna Luminată, așa cum este cunoscută în calendarul ortodox. Tradițiile și obiceiurile nu se opresc, ci continuă și în această zi. Credincioșii trebuie să aibă grijă să le respecte. În plus, trebuie să rostească cea mai puternică rugăciune. Astfel, vor avea parte de belșug în casă, liniște și sănătate.

Pe lângă faptul că toții creștini nu trebuie să muncească astăzi, aceștia trebuie să dea de pomană din bucatele care au rămas pe masa tradițională de Paște, în memoria celor trecuți la cele sfinte. De asemenea, toate vizitele rudelor din prima zi de Paște, se întorc astăzi. Astfel, dacă părinții au fost la copii, acum copiii trebuie să meargă la părinți. Valabil și în cazul nașilor și finilor.

Cea mai puternică rugăciune pe care să o rostești în a treia zi de Paște. Îți aduce liniște în casă și te ține tot anul sănătos!
pixabay.com

Rugăciune pentru a treia zi de Paște

Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ne‑ai învrednicit pe noi a trece vremea cinstitului şi dumnezeiescului post de patruzeci de zile, care s‑a însemnat de Tine şi s‑a dat nouă prin Tine. Cel ce ai pus nouă pocăinţă pentru mântuirea sufletelor şi curăţirea trupurilor şi spre izgonirea demonilor. Care ne‑ai arătat nouă spre închinare chipul cinstitei Tale cruci şi ne‑ai dăruit să o sărutăm cu atingerea nevrednicelor noastre buze.

Cel ce ne‑ai învrednicit să auzim de învierea prietenului Tău Lazăr şi de intrarea Ta în Ierusalim. Întâmpinat fiind de pruncii evreieşti care grăiau, strigând: osana întru cei de sus; şi să vedem mântuitoarele Tale patimi şi să ne închinăm dumnezeieştii Tale răstigniri, suliţei, trestiei, buretelui, pogorârii celei de pe cruce şi îngropării, şi să ajungem la cinstita şi dumnezeiasca Ta înviere.

Pentru aceea, văzând ziua învierii Tale, cu bucurie strigăm Ţie, Hristoase Dumnezeul nostru, şi împreună cu îngerii, cu arhanghelii, cu heruvimii, cu serafimii, cu toţi sfinţii şi cu preacurata Maica Ta, Te slăvim, lăudându‑Te pe Tine, marele Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Amin!”


Reclamă

Share.

Scopul ei este să profeseze în domeniul presei pentru a-și dezvolta abilitățile și pentru a pune în practică tot ce a învățat în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Curiozitatea, pasiunea de a scrie, dorința de a fi de folos, curajul, dispoziția de a fi conectată mereu la actualitate au determinat-o să își aleagă acest drum. Iși dorește să se promoveze, să se reinventeze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro