Este cea mai puternică rugăciune pe care trebuie să o rostești înainte de a te pune la somn.
Pentru că Dumnezeu ți-a fost aproape întreaga zi, este extrem de important să îi mulțumești.
Iată rugăciunea pe care trebuie să o rostești la finalul zilei
„O, Preasfinte Apostole al lui Hristos, cel ce îndoielnic şi zăbavnic te-ai arătat spre adeverirea desăvârşită a dumnezeieştii Taine a Învierii Domnului şi a preaslăvirii Preacuratei Sale Maici, cel ce în viaţa ta şi după moarte făcător de minuni te-ai arătat şi cu mucenicească cunună te-ai încununat, apără turma lui Hristos de toată rătăcirea şi îndoiala; pe noi, cei zăbavnici cu inima, ne întăreşte pe piatra mărturisirii Sale; cu rugăciunile tale dă tămăduire rănilor sufletelor şi trupurilor noastre şi ne mijloceşte mântuirea la sfârşitul vieţii noastre. Amin.
Cel ce dintre Apostoli ai fost ales a purta crucea cea grea a îndoielilor spre adeverirea fără putinţă de tăgadă sau de îndoială a Învierii lui Hristos, scapă-ne pe noi cu rugăciunile tale din furtunile lumii şi din valurile îndoielilor vieţii acesteia, ca să-ţi strigăm: Bucură-te, Sfinte Toma, Apostol al Mântuitorului Hristos!
Spre adeverirea propovăduirii Cuvântului lui Dumnezeu şi spre încredinţarea neamurilor datu-ţi-s-a ţie, Sfinte, şi darul de a săvârşi minuni, ca toţi, văzându-le, să slăvească pe Dumnezeu Cel ce ţi-a dăruit ţie putere multă Apostole Sfinte Toma, roagă pe milostivul Dumnezeu să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.
O, Sfinte Apostol a lui Hristos Toma! Te rugam, ocrotește-ne și păzește-ne pre noi cu rugăciunile talede ispitele diavolești, de căderile în păcat și cere nouă, robilor lui Dumnezeu (aici se rostește numele celui ce se roagă) ajutor de sus în vremea necredinței, ca să nu ne împiedicăm de piatra ispitirii,
O, Apostol al Mântuitorului! Nu ne rușina pre noi, ci fii nouă ajutor și apărătorîn toată viata noastră și ajută ca această viaţă vremelnicăsă o săvârșim cu frică de Dumnezeu și cu evlavie și să ne învrednicim de răspuns bine-primitla Strașnica judecată a lui Hristos,ca să preaslăvim preafrumosul nume
al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.