Reclamă

Orice rugăciune făcută cu smerenie și inimă curată este scara noastră spre Cer. Dacă nu ne rugăm, Dumnezeu ne cunoaște dorințele însă nu se la milostivi spre a le îndeplini. Jertfa sau truda noastră de a ne ruga poate cu lacrimi fierbinți sunt cele care îl pot îndupleca pe Dumnezeu Cel Preaînalt să ne ajute.

Rostește această rugăciune la miezul nopții pentru bunăstare și îndeplinirea dorințelor

Marii duhovnici spun că o oră de rugăciune la miezul nopții, cântărește cât 10 din timpul zilei. Astfel, preoții și călugării ne îndeamnă să facem acest efort creștinesc ori de câte ori putem.

Se spune de altfel că rugăciunea făcută la miezul nopții este ascultată întâi de Maica Domnului care mijlocește pentru noi în fața Fiului ei.

Din acest motiv, în mănăstiri, miezul nopții este întotdeauna dedicat rugăciunii comune, în biserică. Monahii se roagă pentru păcatele oamenilor, dar și pentru pacea în lume, noapte de noapte. De altfel, aceștia în timpul rugăciunilor de noapte (miezonoptica) îi pomenesc pe cei trecuți pe pomelnicele cu vii și morți.

Una dintre cele mai puternice rugăciuni pe care le poți rosti la miezul nopții este:

„Din somn sculandu-ma, multumescu-Ti Tie, Prea Sfântă Treime, ca pentru multa bunatatea Ta si pentru indelunga rabdarea Ta, nu Te-ai maniat pe mine, lenesul si pacatorul, nici nu m-ai pierdut cu faradelegile mele, ci ai facut iubire de oameni dupa obicei;  si intru deznadajduire zacand eu, m-ai ridicat, ca sa manec si sa slavesc puterea Ta. Deci, acum, lumineaza-mi ochii gandului,  deschide-mi gura ca sa invat cuvintele Tale, sa fac voia Ta, sa-Ti cant intru marturisirea inimii si sa laud Prea Sfant numele Tau:  al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin”

Rugăciunea de la miezul nopții sau din timpul zilei nu vor fi însă niciodată suficiente în afara unei conduite creștine. Suntem plăcuți lui Dumnezeu dacă păstrăm și urmăm cele 10 porunci. De altfel, trebuie să avem mereu grija de a face fapte de milostenie spre binele celui de lângă noi. Participarea la slujbele din duminicile și sărbătorile de peste an este de asemenea esențială.

Părintele Cleopa, renumitul duhovnic trecut la cele veșnice, care a dus o viață în sfințenie îi învăța pe credincioși că nu vor ajunge în Împărăția Cerurilor după moarte, dacă nu au trăit aproape de ea pe pământ. Putem rămâne aproape de Dumnezeu făcând ceea ce este bineplăcut Lui: rugăciunea, smerenia, milostenia.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro