Puterea rugăciunilor nu poate fi contestată, cu atât mai mult în această zi importantă, când bunii creștini îl prăznuiesc pe Sfântul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor. Se spune că rugăciunea rostită astăzi poate aduce liniște sufletească celor care trec printr-o perioadă mai dificilă.
Rugăciunea către Sfântul Dimitrie cel Nou
Apărătorule al nostru din nevoi, pentru lucrarea de multe minuni, laude de mulțumiri aducem ție, noi, nevrednicii. și că cel ce ești minunat și preamilostiv, izbavste-ne pe noi din toate nevoile că să cântăm ție. Bucură-te, facatorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!
Fiind înălțat Sfantule Dimitrie în vazduhurile cerești, privește către cei ce-l roagă pe dansul și, cu bunătate părintească, tinde milostivă izbăvire din toate nevoile, tuturor celor ce cânta lui Dumnezeu: Aliluia!
Putere cerească umbrind sfintele tale moaște, sfinte părinte, că dintr-un soare slobozește razele darurilor tuturor celor ce se ating de ele. Pe toți de boli tămăduind cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!.
Troparul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou
Glasul al 8-lea
Întru tine, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos. Lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci, să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Dimitrie, duhul tău.
Condacul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou
Glasul al 8-lea
Apărătoare Doamnă, pentru biruința, mulțumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ție, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci, ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, slobozește-ne din toate nevoile, ca să strigăm ție: Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!
Apărător al său nebiruit și neînfrânat, ca unul care prin tine din nevoi s-a mântuit, te pune înainte orașul tău, Sfinte Preacuvioase Dimitrie. Ci, ca cel ce ai îndrăzneală către Dumnezeu, apără-ne de toate nevoile. Să strigăm ție: bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Dimitrie!