Se spune că banii nu aduc fericirea. Chiar și așa, se pare că una dintre zodii nu se lasă ghidată de acest principiu. Nativii acestei zodie sunt extrem de fericiți atunci când au o stare financiară bună. Motivul este unul simplu: își pot face toate poftele. Pentru nativii acestei zodii, banii sunt cei care le aduc fericirea și care îi ajută să fie puternici.
Nu este vorba numai de faptul că banii sunt cei care contează cel mai mult decât familia sau sănătatea, dar te vor folosi doar pentru a-și atinge scopurile. Dacă ai prin preajmă nativii ai acestei zodii, fii cu mare băgare de seamă pentru că nu vor ține cont de nimic.
Gemenii, cea mai materialistă zodie
Fiind un semn dual, gemenii vor reuși să își ascundă intențiile reale sub pretextul că îți vor fi aproape. Totuși, nu trebuie să te încrezi prea mult în vorbele lor, căci faptele vor dovedi cu totul și cu totul altceva. Pentru nativii zodiei Gemeni, banii înseamnă putere, ceea ce caută dintotdeauna. Pentru ei, nu contează interesele sau dorințele celorlalți, ci pentru ei contează fericirea lor.
Zodia Gemeni este prin excelență reprezentată de dorința de a investi. Atunci când bugetul nu le permite, vor face tot posibilul să facă rost de acele sume, chiar dacă trebuie să treacă peste unele principii. Fiind un semn de aer, stabilitatea nu îi caracterizează. Banii se duc la fel de repede la fel de repede cum vin.
De multe ori, vor apela la persoanele care le consideră de încredere, dar nativii zodiei Gemeni nu vor ține cont de bunele intenții ale celuilalt. Această zodie își dorește să aibă totul în viață și nu vor ține prea mult cont de ceilalți.
Nu numai că nativii zodiei Gemeni te vor folosi pentru interesele lor financiare. Aceștia se vor supăra atunci când îi acuza de astfel de lucruri.