Aproximativ 4.000 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii și Administrația Națională a Penitenciarelor, din care 500 militari din peste 20 de țări aliate sau partenere, aproximativ 200 de mijloace tehnice și peste 50 de aeronave, vor participa duminică, 1 Decembrie, începând cu ora 11.00, la Parada Militară Națională organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti.
Una dintre cele mai frumoase file de istorie a României este reprezentată de data de 1 decembrie, moment istoric de importanţă naţională, care an de an se sărbătoreşte de românii de pretutindeni. Ziua Naţională a României va fi marcată în fiecare oraş, însă cel mai mare ceremonial are loc la Bucureşti. Duminică, 1 Decembrie, începând cu ora 9.00, o ceremonie militară și religioasă de depuneri de coroane şi jerbe de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul „Carol I”.
Cu prilejul Zilei de 1 Decembrie, reprezentanţi ai Armatei României vor participa, la solicitarea şi cu sprijinul autorităţilor locale, la pregătirea, organizarea şi desfăşurarea de ceremonii militare şi religioase de depunere de coroane de flori, întâlniri cu militari veterani și veterani de război, defilări și expoziții de tehnică militară de luptă și armament, în unele garnizoane în care sunt dislocate mari unităţi şi unităţi militare.
De asemenea, cu ocazia Zilei Naţionale, Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz.
Militarii aflaţi în misiune în teatrele de operaţii din Afganistan, Balcanii de Vest și Mali, precum și cei aflați în misiune în Polonia, desfăşoară ceremonii militare şi activităţi specifice cu ocazia Zilei Naţionale.
Ca în fiecare an, pe data de 1 Decembrie, de la ora 10.00, organizatorii se aşteaptă la prezenţa a zeci de mii de români.