Vești bune, de la producătorul de autovehicule Dacia! Cea mai mare companie de profil din România anunță că, începând de astăzi, 21 aprilie va reporni treptat activitatea, cu ajutorul voluntarilor pentru început, urmând ca, de la începutul lunii mai, lucrurile să revină la normal.

„În acord cu partenerii sociali și, din respect pentru protejarea și siguranța angajaților, toate măsurile sanitare de protecție în vigoare, în România, au fost implementate pentru a relua progresiv activitatea de fabricație derulată pe platforma industrială Dacia de la Mioveni. Astfel, începând cu data de 21 aprilie, activitățile de producție ale celor două uzine vor fi reluate pe bază de voluntariat: Uzina Mecanica și Șasiuri este pregătită să redemareze activitatea în echipă redusă de lucru; Uzina Vehicule va relua producția în departamentul Presaj, în două schimburi”, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul companiei Dacia

În comunicat se arată că, în tot răstimpul în care producția a fost întreruptă, s-au luat măsurile necesare pentru ca activitatea să poată fi reluată în condiții de deplină siguranță pentru angajați, ceea ce compania a făcut de altfel încă de la începutul pandemiei.

„Aceste măsuri care țin de igienizare și securitate vor fi aplicate în mod riguros. Angajații vor fi informați despre necesitatea respectării măsurilor luate pentru protejarea sănătății lor și a colegilor. Încă de la debutul crizei pandemice, generată de noul virus COVID -19, Groupe Renault România s-a asigurat să ia măsuri adaptate de protecție pentru ansamblul angajaților din toate sediile unde își desfășoară activitatea”, se mai menționează în comunicatul dat publicității de companie.