Cu o rezoluție de peste 3,2 gigapixeli, cântărind aproape trei tone și având ambițioasa sarcină de a efectua o explorare fără precedent pe durata unui deceniu, cea mai mare cameră foto digitală construită vreodată pentru astronomie optică este pregătită să fie instalată sub cerul senin din nordul Chile, informează Reuters.
Piesele necesare pentru asamblarea Vera C. Rubin Observatory – care include un telescop fixat pe sol și aparatul foto – au fost transportate în mai multe vehicule până pe vârful Cerro Pachon din regiunea Coquimbo, la marginea deșertului Atacama, la o distanță de circa 565 kilometri nord de Santiago de Chile.
„Instrumentele de care avem nevoie pentru operațiunile din acest moment de pe vârf sunt gata de plecare și, sperăm, pentru instalare puțin mai târziu anul acesta”, a spus Stuartt Corder, cercetător principal al asociației universitare AURA și director adjunct al centrului NOIRLab, care va opera observatorul.
Potrivit descrierii de pe pagina sa de internet, Rubin Observatory este un sistem complex, integrat, compus dintr-un telescop de opt metri, cu câmp larg, fixat pe sol, alături de un sistem automat de procesare a datelor. Instrumentul va genera aproximativ 20 de terabiți de date în fiecare noapte, iar în perioada de zece ani cât va dura explorarea, va produce un catalog de bază de date de 15 petabiți.
Obiectivul explorării va fi înțelegerea naturii energiei întunecate și a materiei întunecate din Univers – din care este cunoscută doar o mică parte – precum și studierea posibilității ca Terra să intre în coliziune cu asteroizi, stele sau planete apropiate de Soare. „E cu adevărat un moment plin de inspirație când poți spune… începem. Ne aflăm aici în vârf de munte, pregătiți să demarăm o campanie care în zece ani sperăm că va răspunde la întrebări precum… când a fost creat și s-a pus în mișcare Universul… și cum va continua să evolueze în viitor?”, spun experții.
Este posibil ca rezultatul să nu fie cu mult diferit de ceea ce știm deja, dar noile date vor ajuta la rafinarea și înțelegerea Universului, a spus Corder.
AURA este un consorțiu format din 47 de instituții din Statele Unite și trei afiliați internaționali care operează observatoare astronomice pentru National Science Foundation și NASA. Este responsabil, printre altele, de administrarea centrului NOIRLab. În Chile sunt instalate multe instrumente astronomice grație vizibilității foarte bune pe care o oferă deșertul Atacama, cel mai arid deșert de pe Terra.