Reclamă

Fiind consacrată pentru părerile manifestate și stilul său ușor acid, Iulia Albu nu are opinii negative chiar despre toată lumea. Criticul de modă are numai cuvinte de laudă pentru una dintre artistele din România.

Iulia Albu este un cunoscut critic de modă, care are nenumărate reușite. Totuși, vedeta preferă să își țină viața privată, departe de ochii presei. Criticul de modă s-a născut la Pitești, pe data de 28 iulie, iar în prezent are vârsta de 41 de ani.

În copilăria sa, Iulia Albu a trecut prin câteva momente grele în ceea ce privește greutatea sa. Era destul de slabă, așa că a decis să țină o cură de îngrășare destul de strictă.

social media

Vedeta pe care Iulia Albu o îndrăgește

În prezent, Iulia Albu este o femeie de succes. Ea a reușit să devină avocat cu o experiență de succes, iar mai apoi, a pășit treptat către lumea modei. Astfel, Iulia Albu a ajuns să devină critic și editor de fashion. Totuși, nu trebuie să uităm nici despre celebra găină LouLou, pe care Iulia o căra cu ea peste tot.

În 2016, Iulia a fost jurată și în cadrul emisiunii „Bravo, ai stil!”. Ea a mai participat și la alte emisiuni ca prezentator sau jurat.

În cele din urmă, Iulia este recunoscută pentru felul său „acid” de a critica ținutele vedetelor. Recent, criticul de modă l-a „desființat” pe artistul Alex Velea, spunând că acesta poartă lanț de manelist. Ulterior, Iulia i-a oferit nota trei pentru vestimentație. Între cei doi s-a iscat un scandal, iar ulterior Alex Velea și-a cerut scuze pentru vorbele urâte pe care i le-a adresat Iuliei.

Chiar și așa, fiind cunoscută pentru criticile dure, Iulia Albu îndrăgește foarte tare o cântăreață de la noi din țară. Este vorba despre Irina Rimes.

„Știu de Irina Rimes, este un cantautor foarte cunoscut și foarte talentat. Eu nu folosesc termenul «cântăreață» sau «artist». Pentru a fi artist, trebuie să cânți la niște instrumente, să compui, deși s-ar putea ca Irina să cânte, atunci înseamnă că ea este o artistă. Nu toate persoanele care cântă, cântă și la instrumente și compun, este importantă diferența!”, a spus Iulia Albu, după cum notează cancan.ro


Reclamă

Share.

Am absolvit facultatea de jurnalism din cadrul universitatii Hyperion in anul 2021. Recent, am lucrat intr-o companie multinationala (Multidisciplinary Digital Publishing Institute) ca editor de productie in limba engleza. Sunt o persoana modesta, matura si curioasa. Fiind la inceput de cariera doresc sa ma perfectionez si sa-mi dezvolt abilitatile si cunostiintele.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro