Reclamă

Gabriel Cristea este nerăbdătoare să vină anul 2022, pentru că își dorește să facă o mulțime de lucruri în noul an. Cea mai mare dorință a prezentatoarei TV este să aibă parte de o vacanță cât de curând posibil și, de asemenea, să petreacă timp mai mult alături de cei dragi. Se pare că bruneta își dorește să aibă parte de un an mult mai relaxant.

Gabriela Cristea pune întotdeauna familia pe primul loc și se dedică în permanență celor două fetițe ale sale. Partenera de viață a lui Tavi Clonda așteaptă cu brațele deschise să intre în noul an despre care speră că îi va oferi o vacanță și mai multe momente de relaxare.

Cu ce gânduri așteaptă Gabriela Cristea anul 2022?

Gabriela Cristea le-a povestit fanilor ei care sunt obiectivele ei în noul an are bate la ușă. Vedeta simte nevoia să-și ia o vacanță, dar să se și relaxeze alături de familia sa.

„Hainele sunt călcate, să vină Revelionul. Doamne, pentru noul an avem super planuri. Vreau să începem anul cu o vacanță. Ne dorim cât de repede putem să plecăm într-o vacanță. Îmi doresc să ne relaxăm foarte mult anul ăsta și să petrecem cât mai mult timp împreună. Să se ducă pandemia să putem să ne apucăm de proiecte cât mai frumoase și să ne fie totul cât mai ușor pentru că din păcate, atât cariera mea, cât și cariera lui Tavi au fost afectate din cauza pandemiei. Ne dorim să fim sănătoși și să nu mai facem COVID la anul, ne-a ajuns o dată. O dată este suficient, să stea la el acasă! Să fim fericiți și să ne iubim”, a povestit Gabriela Cristea, în cadrul emisiunii Mămici de pitici cu lipici.

Ce va face Gabriela Cristea de Revelion! Ce planuri are vedeta pentru anul 2022: „Avem super planuri”
social media

Gabriela Cristea a fost infectată cu COVID-19

Știm cu toții prin ce perioadă dificilă a fost nevoită să treacă în momentul în care familia ei s-a îmbolnăvit. Vedeta speră să nu mai aibă parte de un episod similar și în anul 2022. Au trecut cu brio peste această încercare și își dorește din tot sufletul să nu mai aibă parte de astfel de neplăceri.

De asemenea, Gabriela Cristea a recunoscut faptul că a avut de suferit în plan profesional din cauza pandemiei, așa că tinde să creadă că anul 2022 va fi unul mult mai bun din toate punctele de vedere.


Reclamă

Share.

Mihaela are 22 de ani. A absolvit studiile la Facultatea de Litere, „Universitatea București” și activează în domeniu de 3 ani, lucrând la mai multe publicații.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro