Duminică, 17 aprilie, creștinii ortodocși sărbătoresc Floriile. Este cea mai importantă sărbătoare care vestește Paștele, iar oamenii vor merge la biserică și vor respecta toate tradițiile și obiceiurile. Multe dintre ele se cunosc deja, însă de unele foarte puțini români au auzit. De exemplu, majoritatea nu știu ce trebuie să facă femeile divorțate în duminica Floriilor pentru a-și găsi din nou alesul.
Fetele urmează o mulțime de tradiții și obiceiuri în această zi, fie pentru a-și găsi ursitul, fie pentru a avea sănătate și noroc în toate. Însă, femeile divorțate trebuie să știe neapărat ce trebuie să facă pentru a-și găsi din nou sufletul pereche.
Obiceiul pe care trebuie să-l practice femeile divorțate în ziua de Florii
Tradiția spune că atunci când vor pune o oglindă și o cămașă curată sub un păr altoit, după răsăritul soarelui, aceste obiecte le vor aduce norocul în dragoste. De asemenea, la miezul nopții, femeile divorțate trebuie să fiarbă busuioc în apă. Iar în zori să se spele cu această fiertură ca să le crească părul strălucitor și să aibă o podoabă capilară de invidiat. Ce rămâne din apa fiartă se va turna la rădăcina unui păr. Astfel încât bărbații să se uite după ele ca după un copac înflorit. În plus, ele trebuie să se roage lui Iisus să le aducă ursitul cât mai repede.
Alte tradiții pentru femeile divorțate
Unele tradiții spun că în cazul în care femeile divorțate vor să se căsătorească din nou, acestea trebuie să pună în Duminica Floriilor, busuioc sub pernă. Asta pentru a deveni mai frumoase și pentru a-și atrage ursitul cu care trebuie să se mărite. De asemenea, obiceiul numit „ursită” le va ajuta pe acestea să afle dacă se vor căsători sau nu în anul curent. În plus, femeile divorțate trebuie să se îmbrace în rochie de mireasă pe tot parcursul zilei. Dacă își doresc să își găsească un nou partener cât mai curând.