Reclamă
Reclamă

Luis Gabriel și Haziran au decis să facă cununia și botezul micuțului Joseph Luis Tiago în aceeași zi. Cei doi îndrăgostiți au spus „Da” în fața ofițerului stării civile, însă înainte să facă acest pas, și-au botezat fiul. Evenimentele au fost bine puse la punct și aranjate până la cel mai mic detaliu. 

Ce tort au avut Haziran și Luis Gabriel la cele două evenimente

Tortul pe care l-au ales artiștii a fost de-a dreptul spectaculos. Deliciul invitaților a avut nu mai puțin de 4 etaje și a fost ornamentat cu detalii verzi, albe și crem. A creat un cadru de poveste, imitând o lume a poveștilor. Probabil că invitații au fost extrem de încântați de desert, deși parcă ți-era și milă să-l mănânci. Vă lăsăm pe voi să vedeți imaginile, poate cine știe, vă inspirați și voi de la ei!

@frumusetii_muzicale #haziran #luisgabriel #FlexEveryAngle #fy #viral #muzicabuna #romania #manele ♬ sunet original – FRUMUSEȚII MUZICALE ?

Luis Gabriel și Haziran nu se grăbesc să facă nunta

Cei doi artiști au făcut cununia civilă, însă nu și pe cea religioasă. Haziran spune că pentru o nuntă cu fast va trebui să mai aștepte și că nu se grăbesc. Dacă la botez au fost prezente peste 300 de persoane, la nunta acestora nu vor fi mai puțin de 1.200 de oameni.

Reclamă

„Nunta cred că o lăsăm pentru la anul sau chiar peste doi ani, că ne dorim ca nunta să fie de trei ori mai mare. La botez după calculele noastre cred că vor fi peste 300 și ceva de persoane, avem foarte multe cunoștințe, vrem să vină toată lumea ca să nu se supere nimeni.”, a declarat Haziran, potrivit CANCAN.

Ce spun artiștii despre botezul fiului lor

„A fost minunat, emoționant, nu mă așteptam. Eu mai mult am râs. Eram foarte fericit, adică acum simt că m-am eliberat și că totul este bine, că a intrat un înger în casa noastră. Avem un copil foarte cuminte, nu a plâns absolut deloc, lui îi place și la băiță, deci a fost foarte fericit.”, au declarat cei doi, potrivit Spynews.ro

Reclamă
Share.

Scopul ei este să profeseze în domeniul presei pentru a-și dezvolta abilitățile și pentru a pune în practică tot ce a învățat în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Curiozitatea, pasiunea de a scrie, dorința de a fi de folos, curajul, dispoziția de a fi conectată mereu la actualitate au determinat-o să își aleagă acest drum. Iși dorește să se promoveze, să se reinventeze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro