Cu siguranță, Culiță Sterp se numără printre cei mai apreciați artiști de la noi și are fani  în toate colțurile țării, care abia așteaptă să îl vadă să îl cheme la evenimentele private.

Oamenii nu ezită să îl contacteze pentru a întreține atmosfera la nuntă sau botez, astfel că artistul este tot mai căutat în această perioadă. Ba chiar, succesul său a depășit granițele țării și tot mai mulți români îl solicită pentru evenimente. 

Tariful cerut de Culiță Sterp pentru un eveniment

Cum pandemia le-a dat planurile peste cap multor artiști, și Culiță Sterp și-a mărit tariful. Astfel că, onorariul artistului se ridică undeva la suma de 5.000 de euro.

De altfel, popularitatea sa a crescut și după participarea la emisiunea care testează limitele „Survivor România”. Culiță Sterp a câștigat și mai mulți fani în urma comportamentului său.

Cert este faptul că nu duce lipsă de evenimente, așa că se bucură în continuare de faptul că este invitat să încânte publicul. Managerul său, Raul Zeța, a precizat că artistul întreține atmosfera toată noaptea și vine cu toată formația.

„Pentru o nuntă, Culiță Sterp încasează, acum, 5.000 de euro. Da, vine cu formația, șase sau șapte persoane. Normal, ține toată nunta, cântă toată noaptea”, a spus Raul Zeța, managerul lui Culiță Sterp, în urmă cu ceva timp, pentru fanatik.ro. 

Dar Culiță Sterp nu câștigă bani doar din muzică. Se pare că artistul are succes și în afaceri, el fiind cel care deține o firmă de interpretare artistică și spectacole. Compania a fost deschisă în anul 2017 și se pare că lucrurile merg cât se poate de bine.

Potrivit datelor pe care le-a depus, profitul firmei sale nu a fost deloc de neglijat. Afacerea lui Culiță Sterp a înregistrat o cifră de afaceri de 93,755 lei, în anul 2019. Profitul net a fost în jur de 66,558 lei, marcând o creștere semnificativă față de anii precedenți.