Andra a uimit pe toată lumea în ediția de aseară de „Românii au talent”. În timpul jurizării unui număr, artista a scăpat porumbelul și a dat din casă unul dintre cele mai mari secrete ale Andreei Marin. La cât de uimit a fost publicul, este ușor de concluzionat că nimeni nu se aștepta la una ca asta.
Audițiile de la „Românii au talent” sunt în plină difuzare la TV. Andra, dar și colegii ei de la masa jurați sunt responsabili cu găsirea celui mai talentat român. Presiunea de pe umerii lor este una foarte mare, mai ales că prin fața lor trec fel și fel de oameni talentați.
Andra o apreciază enorm pe Andreea Marin pentru talentul ei
Nu mai este niciun secret faptul că Andra este cea mai sensibilă de la masa juriului și că se emoționează de fiecare dată când vede un caz cu o poveste. De data asta, soția lui Măruță a fost luată de val și, în timpul jurizării unui număr și-a adus aminte de Andreea Marin.
Episodul nu a fost deloc unul întâmplator. Se pare că Andreea Gheorghiță, fata cu acordeonul a trimis-o pe Andra direct cu gândul la Andreea Marin. Asta pentru că, nu multă lume știe, dar fosta „Zână a Surprizelor” știe să cânte la acordeon. Soția lui Măruță a avut ocazia să o asculte cum face magie cu acel instrument muzical și a avut numai cuvinte de laudă la adresa ei.
„Știi pe cine am mai văzut cântând la acordeon, femeie? Pe Andreea Marin. Cântă senzațional Andreea Marin la acordeon. Mă bucur să văd un copil care s-a îndrăgostit de un acordeon văzând unul în vitrină.
Mi se pare incredibil, iar dragostea pe care o emani față de acest instrument și față de muzică, mi se pare incredibilă.”, a spus Andra în cadrul emisiunii de la PRO TV.
Publicul a rămas uimit și, cu siguranță, nu se aștepta ca Andreea Marin să aibă un astfel de talent. Vedeta s-a promovat mereu ca fiind o persoană de televiziune, profesionistă și implicată în problemele sociale. Acum că au aflat asta, fanii își explică de unde moștenește Violeta latura artistică.