Creştinii merg la biserică în Sâmbăta Mare, să primească sfintele paşti sau anafora. Tradiţia spune că paştile se iau de la biserică după slujba de Înviere, dar unii creştini, care vor să evite aglomeraţia de la miezul nopţii, merg în timpul zilei. În acest an din cauza pandemiei globale Sfintele Paști se aduc acasă la enoriași de către voluntarii din fiecare parohie.
Sfintele „paști” sau anafura, așa cum este denumirea populară, reprezintă bucățele de pâine înmuiate în vin, adică trupul și sângele Domnului.
Creștinii care vin de Paște la biserică îşi iau „paști” acasă, adică pâine cu vin, binecuvântate, pentru a fi consumate. Tradiția spune că se mănâncă dimineața, în cantități mici, înainte de micul dejun și după ce se rostește rugăciunea ”Tatăl Nostru”.
Ce reprezintă „Paștile”?
Tradiția mai spune că, înainte de a se lua Sfântul Paşte. Oamenii trebuie să se spele cu apă dintr-un pahar în care s-a pus un ou roşu. În acest fel faţa le va fi fină şi roşie ca şi coaja oului.
După aceea, cel mai în vârstă din familie ia o bucată din sfintele paști şi rostește ,,Hristos a Înviat!”, iar cel care primeşte spune ,, Adevărat, a Înviat!” şi îşi face sfânta cruce. Procedeul se repetă de trei ori și numai după aceea primesc „paştile”.
Pâinea care este pregătită pentru a fi dată credincioșilor ca „Paști” se sfințește printr-o rugăciune specială. Și prin stropirea cu apă sfințită după ce în prealabil a fost stropită cu vin roșu.
Ea semnifică faptul că Trupul lui Hristos, adică Sfânta Biserică, conform Sfintei Scripturi, a fost pecetluit, sfințit prin picăturile de sânge ce au curs din coasta Mântuitorului aflat răstignit pe Sfânta Cruce.
Corect este să ne împărtășim întâi cu Trupul și Sângele Mântuitorului, adică să luăm Sfânta Împărtășanie și apoi „Sfintele Paști”.
Rugăciunea de sfințire a pâinii
„Dumnezeule cel atotputernic și Doamne atotțiitorule, Care ai poruncit robului Tău Moise, la ieșirea lui Israel din Egipt și la eliberarea poporului Tău din robia cea amară a lui faraon, să junghie mielul, care închipuia mai dinainte pe Mielul, Cel ce de bunăvoie pentru noi s-a junghiat pe Cruce, luând asupra Sa păcatele a toată lumea, pe iubitul Tău Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos, pe Tine și acum cu smerenie Te rugăm, caută spre pâinea aceasta și o binecuvântează și o sfințește pe ea.
Căci și noi robii Tăi pe aceasta am pus-o acum înaintea slavei Tale în această preastrălucită, preamărită și mântuitoare zi a Paștilor, spre cinstea și slava și spre aducerea aminte de slăvita Înviere a Aceluiași Fiu al Tău, a Domnului nostru Iisus Hristos, prin care din veșnica robie a vrăjmașului și din legăturile nedezlegate ale iadului am aflat dezlegare, liberare și ieșire.
Deci și pe noi, care am adus-o și o sărutăm și din ea vom gusta, fă-ne a fi părtași binecuvântării Tale celei cerești și alungă de la noi, cu puterea Ta, toată boala și neputința, dându-ne la toți sănătate. Că tu ești izvorul binecuvântării și Dătătorul vindecărilor, și Ție, Părintelui celui fără de început, slavă înălțăm, împreună și Unuia-Născut Fiului Tău și Preasfântului și bunului și de viață-făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”
Preotul stropește îndată pâinea cu apă sfințită, zicând:
„Se binecuvintează și se sfințește pâinea aceasta, prin stropirea cu această apă sfințită, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin” (de trei ori).
De unde provine numele de ”Paște” și când a apărut pentru prima oară
Toată creștinătatea alătură sărbătoare de Paște cu Nașterea lui Iisus. Dar câtă lume știe că această sărbătoare, pe cât de importantă acum, are alte origini decât cele creștine. Există o întreagă teorie pe marginea originii acestei sărbători, dar singurul numitor comun este faptul că sărbătoarea are orgini păgâne.
Paștele a fost inițial o sărbătoare a lui Ishtar, zeița babiloniană a sexului, fertilității, războiului și prostituatelor sancționate religios, nu? Greșit. Deoarece, iepurașii și ouăle nu pot avea nimic de-a face cu acest festival cel mai sfânt care comemorează învierea lui Isus Hristos din morți.
Cuvântul „Paști” înseamnă „trecere și este folosit pentru prima dată în Vechiul Testament. În timpul lui Moise, când, în seara dinaintea ieșirii din robia egipteană, au petrecut în tăcere faptul că vor traversa Marea Roșie spre Pământul Făgăduinței, „unde curge lapte și miere” (Țara lui Israel).
Acest termen a fost preluat și de către creștini. Însă semnificația lui este cu totul alta, chiar dacă traducerea s-a păstrat.