S-au aflat în sfârșit câștigătorii celui de-al doilea sezon al emisiunii Puterea Dragostei! Cei doi norocoși, Bianca și Livian, câștigători în urma votului concurenților, dar și publicului au plecat acasă cu câte 10.000 de euro, după filmarea care a avut loc în Turcia. Pe langa acesti bani, cei doi au mai incasat si cateva premii saptamanale. Asadar, Livian a plecat acasa cu peste 20.000 de euro, in timp ce Bianca a primit peste 25.000 de euro doar din cel de al doilea sezon.

Reclamă

Trebuie sa reamintim ca Bianca a fost si castigatoarea primului sezon. Pe parcursul acestuia a strans mai bine de 50.000 de euro. Asadar, cuplul favorit al telespectatorilor s-a intors acasa cu o mica avere dupa participarea la Puterea Dragostei.Ella de la Puterea Dragostei a fost una dintre cele mai îndrăgite concurente din show-ul difuzat la Kanal D doar că nu a reușit să plece acasă cu marele premiu.

Bruneta a ținut să-și exprime gândurile și emoțiile legat de marele finală a emisiunii care a avut loc duminică, 26 iunie, și a scris un mesaj pe una dintre paginile sale de socializare. Ella este supărată că a pierdut, ceilalți concurenți nedându-i șanse prea mari de câștig.

Reclamă

Concurenta a ținut să clarifice lucrurile pe Instagram unde în primul rând, le-a mulțumit celor care au susținut-o în casa „Puterea Dragostei”. În al doilea rând, Ella a ținut să sublinieze faptul că deși a pierdut competiția a reușit să câștige un alt trofeu, unul care contează mai mult pentru ea, și anume fanii din mediul online. „Dragii mei ,după un an plin de adrenalină vreau să vă mulțumesc tuturor pentru toate momentele minunate petrecute alături de voi! Vreau să vă mulțumesc pentru încurajări, pentru trăiri, pentru poveștile voastre, pentru miile de mesaje pline de încurajări, pentru criticile voastre, pentru lacrimi și zâmbete, dar nu în ultimul rând vreau să vă mulțumesc pentru timpul acordat «votului»!