Reclamă

Vlăduța Lupău are doar 30 de ani și nu acum foarte mult timp artista de muzică populară și de petrecere era încă în băncile școlii. Muzica a studiat-o în particular de la vârsta de doar 4 ani. Atunci vedeta și-a interpretat primul său cântec în cadrul emisiuni „Tezaur Folcloric” în anul 1995. Cariera și vocea ei de privighetoare s-au tot dezvoltat și au luat amploare până în ziua de astăzi. 

„Prima experienţă legată de muzică a fost la 4 ani, de ziua mamei. Am urcat pe scenă şi când a trebuit să cânt am fugit. Se uitau toţi la mine, aveam nişte emoţii. Mult timp am avut această problemă”, a explicat  Vlăduța Lupău într-un interviu.

Talentul îl moștenește de la bunicul ei, însă pentru a ajunge aici, Vlăduța a luat multe ore de canto. Interpreta a dezvăluit că a depus foarte multă muncă pentru a ajunge să își facă un renume în lumea muzicii. Puțini știu însă, ce studii superioare are artista și că muzica nu este singura ei profesie.

Ce studii are Vlăduța Lupău. Puțini sunt cei care știu asta despre artistă
Instagram

Ce studii a realizat Vlăduța Lupău după terminarea liceului?

Frumoasa brunetă, a absolvit în timp ce se ocupa și de cariera în muzică, Facultatea de Medicină Veterniară. Conform studiilor ei superioare de bază, Vlăduța ar fi trebuit să fie acum înconjurată de animăluțe toată ziua. Și chiar așa a fost o perioadă!

Cântăreața de muzică populară a avut pentru puțin timp, un cabinet veterinar. Din fericire pentru fanii ei, pasiunea pentru muzica a fost mai puternică și de aceea, artista a ales drumul celebrității.

„Eu am terminat Facultatea de Medicină Veterinară acum 5 ani. Am rămas la Doctorat, îmi pare rău că am lăsat acest domeniu deoparte, îmi plăcea mult. Dar succesul venit odată cu muzica m-a făcut să las deoparte cabinetul. Nu cred că voi mai face vreodată asta.

Dar şi mama şi fratele sunt medici veterinari. Tata are fermă, eu am câine, dar din ăla mare, de ţinut în curte. Părinţii mei, bunicii mei, nu au fost prea încântaţi de faptul că am ales muzica. Nu au crezut că o să am atât de mult succes. A fost o şansă, Dumnezeu a vrut să fie aşa! Oamenii de acasă mă ţin în priză, sunt o norocoasă. Bunicul meu canta mereu la nunţi, în Maramureş. Eu sunt singurul membru al familiei aşa de talentat.”, a povestit bruneta pentru emisiunea „Vorbește lumea”.

Vlăduța Lupău – videoclip de succes pentru Sărbători

În prezent, cântăreața are parte de un succes real în România, cu piesele și albumele pe care le lansează. Chiar în noiembrie, acum o săpămână, aceasta a lansat pe YouTube un colaj de piese de Crăciun. Videoclipul este intitulat „Cele mai frumoase colinde românești”și este special realizat pentru sărbatorile creștine care ne bat la ușă.

Deși, Vlăduța nu s-a bucurat pe cât se aștepta de aceasta reușită, din cauza pierderii unei persoane din echipă, colajul artistei a adunat imediat peste 100.000 de vizualizări și a ajuns în trending.


Reclamă

Share.

21 de ani, absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Educației din cadrul Universității din București. Și-a făcut debutul în presă la Substanțial.ro și este determinată să ajungă departe în acest domeniu. De mică este pasionată de scris și este curioasă de tot ce se întâmplă în lumea mondenă. Are o personalitate puternică și este mereu gata de o nouă aventură, iar visul ei este să se facă remarcată în presă. Alexandra este gata să vă pună la curent cu tot ce mișcă printre vedete!

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro