Reclamă

Alex Velea nu mai are nevoie de nicio prezentare, numărându-se printre cei mai de succes și mai iubiți artiști din țara noastră. Îi știm cu toții a pe un artist foarte bun în ceea ce face și implicat, însă v-ați întrebat vreodată ce studii a urmat artistul?

Alex Velea este un bărbat împlinit din toate punctele de vedere. Are o familie minunată, o soție care pur și simplu îl adoră și nu vede viața fără el și doi copii parcă rupți din rai. În planul profesional, când mai toate vedetele de la noi din țară au avut de suferit din cauza pandmeiei, artistul a știut cum să se descurce și nu a simțit deloc vremurile grele.

Cu studii are Alex Velea?

Dacă vă gândeați că Alex Velea a fost un copil rebel căruia nu-i plăcea deloc școala, vă atenționăm că vă înșelați amarnic. Din contră, artistul a fost un elev model încă din clasa 1 și până ce a terminat facultatea, acesta luând numai premiul 1 pe tot parcusrul școlii. Incusiv la liceu a fost un elev exemplar, participând de multe ori la olimpiade și având rezultate foarte bune.

Chiar el ne spun ce studii a urmat și povestește fanilor săi din mediul online despre performanțele sale de pe vremea în care era doar un puști.

„Eram un copil foarte cuminte. Părinții au stat mereu lângă mine, m-au ajutat mereu și au dorit ca odrasla lor să crească așa cum trebuie. Mi-a mers bine rău la școală, am luat premiul I din clasa I până în a XII-a. Dacă vă dau carnetul, vă panicați. Am fost olimpic la matematică, la română, la franceză; am terminat liceul cu 9,81”, spunea Alex Velea.

Ce studii are, de fapt, Alex Velea și ce meserie are la bază! Nici nu se gândea că va deveni artist

De ce nu se căsătorește Alex Velea cu Antonia?

Alex Velea și Antonia se iubesc la nebunie și mulți se întreabă de ce nu au făcut până acum pasul ce mare de a-și uni destinele în fața lui Dumnezeu. Explicația este una cât se poate de simplă. Antonia, chiar dacă s-a despărțit de fostul soț acum mai multă vreme, divorțul lor s-a finalizat cu doar câteva luni în urmă, astfel până acum, Velea și Antonia nu au putut face pasul cel mare.

Mai mult decât atât, perioada pandemiei reprezintă un alt motiv pentru care cei doi amână marele eveniment, vrând ca totul să iasă perfect și toți oamenii dragi să le fie alături.


Reclamă

Share.

Mihaela are 22 de ani. A absolvit studiile la Facultatea de Litere, „Universitatea București” și activează în domeniu de 3 ani, lucrând la mai multe publicații.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro