Reclamă

Xonia este una dintre cele mai cunoscute artiste din România și este prezentă în industria muzicală de peste un deceniu. A părăsit competiția „Survivor România” în doar prima săptămână și nu a putut demonstra abilitățile sale de sportive. După ce a plecat din Dominicană, aceasta a mers în Australia la familia sa unde se tratează de boala sa autoimună. Afecțiunea de care suferă îi provoacă mari probleme fiindcă o face să se umfle, dacă nu respectă întotdeauna indicațiile medicilor. 

Xonia este originară din Melbourne, dar susține că se simte acasă atât în România, cât și în Australia. Talentul său muzical și determinarea de care a dat dovadă a făcut-o cunoscută publicului larg și fanii au început să o admire cât mai mult.

Ea a concurat și la „Survivor România” 2022, dar a ieșit din competiție în prima săptămână. După eliminare, aceasta a mers la familia sa, în Australia, unde a început să facă mai multe analize medicale pentru a ține boala sub control. Artista suferă de o boală autoimună care nu se vindecă, ci se ține sub control.


Reclamă

Share.

Pasionată de dezvoltare personală, călătorii și citit, ea este atrasă de noutățile și momentele cheie din industria din spațiul public. Andreea face și voluntariat, fiind o persoană implicată în comunitate și în soluționarea problemelor societății căutând să se dezvolte atât pe plan personal, cât si profesional.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro