Reclamă

Vladimir Putin a expus din nou public contextul legat de exploziile gazoductelor Nord Stream. Liderul de la Kremlin susține că aceasta a  fost pusă în execuție la nivel de stat. De altfel, președintele Rusiei nu ia în calcul ideea că aceasta ar fi fost sub acțiunea unui grup autonom pro-Ucraina așa cum se vehiculase inițial.

Noua ipoteză susținută de Vladimir Putin în acest context

Cele două Gazoducte ale Nord Stream, respectiv 1 și doi legau Germania de Rusia prin Marea Baltică. Ambele au fost în septembrie 2022, ținta unor lovituri. Acestea au fost lovite de explozii despre care nu se cunoșteau detalii amănunțite. La vremea respectivă, Rusia a categorisit contextul drept unul de terorism internațional.

Țări precum Germania, Suedia sau Danemarca au derulat anchete interne legate de exploziile Nord Stream. Rusia și-a exprimat însă dezamăgirea pentru faptul că nu a fost pusă în temă cu datele legate de aceste anchete. Vladimir Putin susține că deși a cerut oficialilor din Danemarca să deruleze împreună investigațiile în acest sens, răspunsul prompt nu a venit.

Le-am solicitat autorităţilor daneze (..) să lucrăm împreună sau să formăm un grup internaţional de experţi, specialişti.(…) Răspunsul, aşa cum am spus, a fost vag. Simplu spus, niciun răspuns. Au spus că trebuie să aşteptăm”, a declarat Vladimir Putin recent.

Este respinsă ideea atacului unui grup pro-Ucraina

Președintele Rusiei nu susține ipoteza că exploziile de la Nord Stream au vreo legătura cu acțiunile unui grup pro-Ucraina. Mai mult, liderul rus a precizat că varianta este mai degrabă o absurditate. Totuși, Putin arată cu degetul asupra Statelor Unite, menționând că acolo există un interes pentru punerea în exercițiu a unor astfel de acțiuni.

Ar trebui întotdeauna să îi căutăm pe cei care au interesul. Şi cine are interesul? Teoretic, desigur, Statele Unite au interesul”, a explicat Putin.

Președintele Federației Ruse este convins că in asemenea atac poate fi realizat doar cu ajutorul unei tehnologii de ultimă generație. SUA se apără în acest sens și neagă orice asociere cu exploziile gazoductelor.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro