Deși este de jumătate de an la Kanal D, Dan Negru se vede pe două posturi de televiziune.  Pe Antena Stars se difuzează două emisiuni în care acesta a fost amfitrion. Este vorba despre emisiunea pentru copii „Next Star” și despre show-ul „Scena misterelor”.

Se pare că prezentatorul de televiziune nu est deranjat de acest fapt. Ba din contră! Dan Negru este mulțumit, fiindcă, spune el, din moment ce un program este redifuzat înseamnă că a fost pe placul publicului telespectator.

Dan Negru: „Înseamnă că ne-am făcut treaba..”

Sursa: Social media

„Dacă un program e redifuzat înseamnă că a avut succes. Mă bucură orice redifuzare, înseamnă că ne-am făcut treaba.”a declarat Den Negru pentru ego.ro.

În  prezent, Dan Negru este prezentatorul emisiunii „Jocul cuvintelor” de pe Kanal D. Emisiunea este un fel de „gimnastică a minții”, după cum declara în trecut Dan Negru. În ciuda așteptărilor, show-ul înregistrează audiențe foarte bune, de cele mai multe ori plasându-se în topul preferințelor telespectatorilor.

„Este una dintre  puținele emisiuni tv cu public AB, asta, tradus, înseamnă public de foarte bună calitate. Publicul AB e cel mai căutat de piața de publicitate pentru că e publicul pe care tv l-a pierdut în ultimii ani.

 Ăsta e și motivul pentru care Jocul Cuvintelor e sold out la vânzări de publicitate, datorită publicului AB care urmărește show-ul. De fapt, un show de cultură generală cu litere nu putea să aibă alt public. Ce ne-a mirat nu a fost calitatea telespectatorilor, ci numărul lor. a declarat Dan Negru pentru sursa citată

Despre emisiunea „Jocul cuvintelor”, Dan Negru spune că este o producție cu costuri relativ mici, având în vedere că din acest show nu fac parte vedetele sau publicul.

„Jocul Cuvintelor” e una dintre cele mai profitabile producții tv, pentru că are costuri minore, e nevoie doar de invitați cu creier. Nu plătim vedete, nu avem public. Invitații primesc doar premiul pe care-l pot câștiga.” a mai spus prezentatorul