Vlăduța Lupău și Adrian Rus formează unul dintre cele mai apreciate cupluri de la noi din țară. Cei doi trăiesc o poveste de dragoste de o bună bucată de timp, așa că fanii celor doi se întrebă dacă nu cumva cei doi s-au hotărât să facă și nunta așa cum se cuvine, cu o petrecere la care să vină toți cei apropiați. Pandemia le-a cam dat bătăi de cap și, din această cauză, au fost nevoiți să anuleze de mai multe ori petrecerea, însă acum Adi Rus a oferit răspunsul pe care fanii celor doi îl așteptau.

În cadrul unei sesiuni de întrebări lansată pe Instagram de Adi Rus, un fan l-a întrebat dacă mai au de gând să facă petrecerea, având în vedere că au făcut cununia religioasă în anul 2019. Bărbatul a mărturisit că nu mai simte nevoia să facă și acest pas, atâta timp cât sunt uniți în fața lui Dumnezeu.

„Nu cred că e cazul, noi nunta am făcut-o în fața lui Dumnezeu.”, a scris Adrian Rus pe rețelele de socializare.

social media

Vlăduța Lupău și dorește să devină mamă

Vlăduța Lupău și soțul ei își doresc foarte mult să aducă pe lume nu unul, ci doi copii. Se pare că frumoasa artistă este nerăbdătoare să aibă parte în viața ei de o asemenea minune, pentru că știe cât de frumos este să trăiești în sânul unor familii numeroase. În ciuda faptului că au un program destul de încărcat și au foarte multe proiecte muzicale, cei doi nu spun nu ideii de a deveni părinți.

„La un moment dat îți vine vremea și când o să dea Dumnezeu, o să fie. Abia așteptăm, pentru că o familie frumoasă trebuie să aibă un rod frumos și mi-ar plăcea să am doi copii, pentru că și eu și Adi avem frați și am fost învățați să avem familii mari”, a declarat tânăra artistă cu privire la acest subiect.