Într-un interviu pe care l-a acordat pentru o publicație de la noi din țară, Smiley a dezvăluit pe ce a „aruncat” banii în momentul în care i-au intrat în cont pentru prima dată.
Ei bine, din primii bani pe care i-a câștigat, Smiley și-a achiziționat o pereche de încălțări sport de firmă. Și i-a dorit foarte mult, motiv pentru care nici nu a mai contat suma pe care a scos-o din buzunar pentru a-și îndeplini dorința.
Fericirea pentru Smiley nu a durat foarte mult timp! La scurtă vreme după ce și-a cumpărat adidașii, artistul i-a pierdut la sală, după ce se antrenase.
„Cât de mult mi i-am dorit..”
„O pereche de adidași originali. Pfff, cât de mult mi i-am dorit! Au costat o grămadă, mai mult decât ar fi trebuit să dau eu pe o pereche de încălțări. Dar mi-am făcut damblaua. Și ca să îmi și primesc lecția de viață, i-am uitat la sală, după un antrenament, chiar în primele zile de purtare.” a declarat Smiley pentru Viva!
Smiley mărturisește că nicicând nu și-a dorit lucruri valoroase, întrucât nu îi sunt necesare multe lucruri pentru a deveni fericit. Ceea ce îl împlinește pe artist cel mai mult este să poată să facă muzică.
Atunci când vine vorba de bani, Smiley recunoaște că uneori are tendința de a cheltui nepermis de mult.
„Nu-mi trebuie multe ca să fiu fericit, dar mai și cheltui aiurea, după cum îmi mai spun apropiații din când în când. Eu niciodată nu mi-am dorit vacanțe exotice, ceasuri scumpe, nu am avut bucurii din aceste lucruri, eu mi-am dorit să fac muzică, să trăiesc din asta și să creez un spațiu în care să poată veni oricând să cânte și să înregistreze oameni ca mine.
Pentru cine nu simte ca mine poate părea că eu cheltui aiurea. Râd acum că mi-au venit în minte câteva cuvinte din partea unui om mai în vârstă care spunea: „Vreți microfoane, aparatură de înregistrări, instrumente muzicale și pupitre de sunet? Ei bine, asta să mâncați acum când v-o fi foame. Însă pentru sufletul meu și al celor ca mine este de-a dreptul o hrană pentru suflet.” a declarat Smiley pentru sursa citată anterior