Sari la conținut
Ultimele știri
Monden

Ce semnifică numele pe care Theo Rose l-a ales pentru băiețelul ei. Artista va naște în vară

  • Publicat:
  • 2 minute de citit
Ce semnifică numele pe care Theo Rose l-a ales pentru băiețelul ei. Artista va naște în vară
Colaj Substantial

Mult a fost, puțin a mai rămas! Așa ar putea fi descrisă sarcina lui Theo Rose. Artista se apropie cu pași repezi de momentul în care îl va aduce pe lume pe fiul ei. Aceasta a recunoscut că încă nu a început să se pregătească atât de bine, dar, în schimb, un aspect a fost pus la punct. Și anume, numele celui mic.

Theo Rose poate spune că 2023 este anul în care viața ei va fi schimbată radical. Vedeta va aduce pe lume primul ei copil, în vara acestui an. Emoțiile sunt de neimaginat, mai ales că atât ea, cât și iubitul ei, Anghel Damian, trec pentru prima dată prin asta. Viitorii părinți încă nu au început să se agite, chiar dacă Theo mai are doar 4 luni până va naște.

Artista este nerăbdătoare și știe că această etapă este una dintre cele mai importante din viața ei. Jurata de la „Vocea României” nu este deloc speriată de statutul de mămică ci, din contră. Chiar dacă are o vârstă destul de fragedă, aceasta este convinsă că se va descurca de minune. Multe dintre lucruri le va învăța pe parcurs, odată cu băiețelul ei. În plus, se poate baza oricând pe ajutorul familiei și al iubitului.

Ce semnifică numele pe care Theo Rose l-a ales pentru băiețelul ei. Artista va naște în vară
social media

Theo Rose a îmbinat tradiționalul cu modernul

Theo Rose și Anghel Damian se înțeleg de minune și rezonează excelent pe toate planurile. Cei doi s-au pus foarte repede de acord și cu privire la numele copilului. Cuplul a optat atât pentru o variantă modernă de prenume, cât și pentru una tradițională, de sfânt.

Băiețelul lui Theo Rose va purtat prenumele de Sasha Ioan și nu este deloc ales întâmplător. Sasha este versiunea rusească a lui Alexandru și semnifică „protector al bărbaților”. Ioan este unul dintre cele mai frecvente nume de la noi din țară și provine din limba latină. Aceasta se traduce prin „cel milostiv”.

Te-ar putea interesa și

Citește mai multe în Monden