Reclamă

Unele persoane preferă să pună sare în cafea, alții zahăr, iar alții nimic. Dar v-ați întrebat vreodată care este rolul sării în cafea?

Mulți dintre noi suntem obișnuiți să bem cafeaua neagră sau îndulcită, dar nicidecum sărată. Conform speciliștilor în prepararea cafelei, dacă pui sare în cafea, dar nu orice fel de sare și nu în cantități exagerate. Gustul acesteia este mai puțin amar, nicidecum sărat. Mai mult, ar exista și anumite beneficii asupra sănătății.

Amăreala din cafea nu este cauzată de cafeină

Conform unei cercetări ale specialiștilor de la Universitatea Tehnică din Munchen, doar 15% din amăreala cafelei ar proveni din cafeină. Însă,de fapt provine din doi compuși conținuți de boabele de cafea: lactone cu acid clorogenic și fenilindani.

Sursa: Social media

Dar acești compuși cu efect antioxidant sunt supuși procesului termic, pentru că boabele de cafea sunt de obicei prăjite înainte de a fi consumate. Excepție face cafea verde, care este obținută din boabe de cafea crude și neprăjite.

Lactonele acidului clorogenic sunt prezente în sortimentele mai slabe de cafea, de tip Robusta, pe când fenilindanii sunt în cantitate mai mare în cafeaua mai tare, precum Arabica. Cu alte cuvinte, cafeaua este cu atât mai amară cu cât conține o cantitate mai mare de fenilindani.

Dar și procesul de prăjite joacă un rol important în această ecuație. Dacă este prăjită în exces, cafeaua are un gust mai amar. Același lucru se întâmplă dacă la prepararea cafelei se folosește apă fiartă.

Alte greșeli care pot accentua amăreala cafelei sunt următoarele: măcinarea prea fină a boabelor de cafea, folosirea unei cantități prea mari de cafea în raport cu apa folosită, cafeaua care este expusă mult timp la aer și umezeală sau utilizarea unor recipiente incorect igienizate.

Motivul pentru care este bine să pui puțină sare în cafea

Conform lui Alton Brown, autorul unei cărți celebre de gătit, un vârf de sare în cafea neutralizează gustul amar și aciditatea, îmbogățind totodată dulceața cafelei în mod natural. Însă nu orice tip de sare este indicat, ci sarea Kosher. Aceasta are o granulație mai mare și este mai puțin procesată decât sarea de masă pe care obișnuim să o adăugăm în mâncare.

La o ceașcă de apă, 2 lingurițe de cafea și un vârf de sare Kosher, aceasta este regula lui Alton Brown.

Pe de altă parte, Scott Rao, expert barista, spune că este nevoie de 0,15 grame de sare la 100 de mililitri de cafea, fie că e vorba despre espresso sau cafeaua la filtru. Având în vedere că o linguriță de sare cântărește între 5 și 8 grame, îți poți lesne imagina că nu trebuie să exagerezi cu sarea în cafea.

Efectele cafelei cu sare asupra organismului

Cunoaștem deja care sunt beneficiile consumului de cafea asupra inimii, ficatului și creierului. Dar ce se întâmplă atunci când punem sare în cafea?

Dacă duci lipsă de sodiu în organism, acest truc te poate ajuta să echilibrezi nivelul electroliților. Studiile arată că patru cești de cafea pe zi ar putea duce la o scădere a nivelului de sodiu. Adăugând sare în cafea, eviți această problemă.

Mai mult decât atât, anumite sortimente de cafea sunt de calitate inferioară și prăjite excesiv, putând cauza aciditate gastrică. Din nou, puțină sare în cafea, fie ea și de calitate inferioară, poate rezolva acest inconvenient.

Cu alte cuvinte, fie cafeaua cât de proastă, un pic de sare îi schimbă în bine gustul și previne și producția excesivă de acid gastric, cauzatoare de arsuri la stomac.

Pe de altă parte, dacă ai în dotare o cafea de calitate, e păcat să îi strici aroma cu sare, zahăr, lapte sau cine știe ce alți îndulcitori.


Reclamă

Share.

Sunt o persoană liniștită, sociabilă și ambițioasă. Îmi place ideea de a livra informații necunoscătorilor, ador să ascult poveștile oamenilor și să ofer ajutor atunci când mi se cere.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro