Ce se întâmplă dacă îți scapă telefonul în apa din Veneția. Serviciul de care mulți nu știu că pot beneficia
Fără doar și poate, Veneția este una dintre cele mai vizitate destinații din Italia, dar și din lume. Celebrele gondole sunt atracția principală, iar în plin sezon, abia dacă găsești un loc liber. Evenimente neplăcute se pot întâmpla oricând, iar unul dintre ele poate fi chiar scăparea telefonului în apă.
Aproape că nu este an ca rețelele sociale să nu fie pline de poze din Italia. Ce-i drept, Italia este o țară foarte frumoasă, iar cu puțin noroc, poți găsi bilete foarte ieftine cu zbor ce durează mai puțin de două are. Dacă ai în plan o viitoare vacanță, dar nici nu vrei să pleci prea departe, atunci Veneția poate fi destinația ideală.
Deja este foarte cunoscut faptul că în Veneția, majoritatea persoanelor se duc pentru celebrele gondole. O plimbare cu gondola durează între 30 și 50 de minute, iar prețurile încep de la 33 de euro pentru o persoană și pot ajunge la 175 de euro. Itininerariul diferă și el, în funcție de prețul ales. Odată ajuns în gondolă, ai parte de cel mai frumos peisaj din Veneția.

În Veneția, te poate fura peisajul oricând
Așa cum se știe deja, nu poți merge cu gondola fără să faci poze. În special doamnele și domnișoarele, se pregătesc intens pentru ședințele foto. Îmbracă rochii fastuoase, iar unele dintre ele, puțin mai norocoase, se accesorizează și cu o mască de carnaval. Spunem asta pentru că, de obicei, este foarte aglomerat la astfel de suveniruri.
Dacă nu închiriezi un fotograf profesionist care să îți facă poze, singura variantă rămasă este să îi faci poze cu telefonul. Dar te-ai întrebat ce se întâmplă dacă, prin absurd, îți scapă telefonul în apele din Veneția?! Ei bine, pentru asta se pare că sunt pregătiți cei care conduc gondolele.
Un videoclip cu o astfel de situație a devenit viral pe TikTok, după ce gondolierul s-a aruncat în apă pentru a recupera un telefon.
@thelittlebasketco He’s scuba certified #veniceitaly #grandcanal #italy ♬ Blue Blood – Heinz Kiessling & Various Artists





