Acțiunile lui Vladimir Putin pe lângă faptul că sunt condamnate de întreaga lume, sunt dezaprobate și de mulți ruși. Numeroși protestatari din Rusia au ieșit în stradă pentru a milita împotriva războiului generat de președintele lor și mulți sunt cei care au fost ridicați imediat de către autorități. Ce se întâmplă cu aceștia?
Una dintre tinerele care a protestat împotriva războiului, de una singură, pe străzile din Rusia și a fost ridicată de autorități a vorbit despre ce se întâmplă în Rusia și cum sunt tratați protestatarii. Femeia în vârstă de 27 de ani a ieșit pe stradă pentru a își spune nemulțumirea. Protestul individual, conform legislației ruse, nu are nevoie de autorizație din partea autorităților. Cu toate acestea, tânăra a fost ridicată de către forțele de ordine în doar câteva minute.
Aceasta a ieșit pe stradă cu un carton pe care scria: „Sunt împotriva războiului. Nu eu am ales această putere”. După ce a ajuns la secția de poliție, tânăra a mărturisit că a zărit speranță. Polițistul ce s-a ocupat de ea i-a spus că nu îi va întocmi un proces-verbal, însă un telefon de „sus” la obligat să o facă.
„Am fost reținută după numai cinci minute. Alte 11 persoane au fost reținute în același timp cu mine, dintre care cinci erau femei. Am fost duși la secția de poliție locală și eliberate după aproximativ trei ore. Un tip a rămas peste noapte și mai apoi instanța a dispus arestarea lui pentru patru zile.
Inițial, tânărul polițist care trebuia să-mi întocmească procesul-verbal mi-a spus că nu o va face. Apoi, a primit un telefon și a fost instruit să o facă. A zis indignat: «Nu am vrut, dar n-am încotro. Oamenii mor acolo în război și noi scriem procese-verbale».”, a declarat femeia, potrivit libertatea.ro.
„Suntem ostaticii unui președinte nebun”
Tânăra a mai declarat că există numeroși ruși care sunt îngroziți de acțiunile liderului lor și continuă să iasă pe stradă pentru a descuraja ce se întâmplă. Însă, se pare că există și ruși care susțin cu sinceritate războiul.
„Lui Putin nu-i pasă că mulți ruși îl urăsc și nu vor acest război. Dar chiar și așa, cred că nu ar trebui să tăcem. Eu nu l-am votat pe Vladimir Putin și nu susțin decizia guvernului rus de a trimite trupe în Ucraina. Astea sunt motivele reale pentru care am ieșit în stradă.
Din păcate, poporul Rusiei nu poate influența deciziile lui Vladimir Putin. Lui nu-i pasă că mulți ruși îl urăsc și nu vor război. Dar chiar și așa, cred că nu ar trebui să tăcem. Eu cred că țara noastră comite o crimă. Rușii sunt ostaticii unui regim autoritar și ai unui președinte nebun.
Toți cunoscuții, prietenii și membrii familiei mele sunt îngroziți. Noi toți, rușii, vom fi responsabili pentru acțiunile lui Putin mulți ani de acum înainte. Majoritatea cetățenilor din Rusia înțeleg asta. Dar, desigur, nu toți rușii cred asta. Există și o parte care susține cu sinceritate războiul.”, a mai declarat tânăra, pentru sursa citată.